Categories: EvenimentFlash

Incendiu la o pensiune agroturistică din Băniţa

Pompierii din cadrul Detaşamentului Petroşani s-au chinuit, ieri, ore bune, să stingă un incendiu care a izbucnit la o pensiune din apropierea comunei Băniţa.
Focul a fost observat în jurul orei 10, iar când echipajele au ajuns la faţa locului, au constatat că tot acoperişul clădirii era cuprins de flăcări. „Pompierii au ajuns la locul incendiului cu trei autospeciale cu apă şi spumă. Focul s-a manifestat cu putere la acoperişul şi mansarda pensiunii. Munca pompierilor a fost uşurată de faptul că în pensiune nu erau cazaţi turişti, în acest caz, nefiind necesare operaţiunile de evacuare”, a declarat lt. Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. În aproximativ o oră, pompierii au reuşit localizarea şi lichidarea incendiului, care a distrus aproximativ 80 de metri pătraţi din acoperişul pensiunii. Cauza şi pagubele rezultate în urma acestuia urmează a fi stabilite în urma anchetei pompierilor. Proprietarul pensiunii susţine că focul a izbucnit dintr-o dată şi s-a extins repede la acoperiş, dar a reuşit să salveze cea mai mare parte din bunuri cu ajutorul pompierilor. (D.Istudor)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele pe la colțuri că o du­duie, cu halat alb, nu se sfiește…

5 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a reușit o nouă importanță, ducând echipa sa…

5 ore ago

Bulina neagră

I.N., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

5 ore ago

De ce să îți faci Carte Electronică de identitate

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Deva informează cetățenii cu…

5 ore ago

Invitat la masă să-și cunoască viitoarea soacră, ginerică și-a prădat și soțioara, și pe mama-soacră

Individul, condamnat în trecut tot pentru furt, n-a rezistat tentației după ce a văzut că…

5 ore ago

Hărău, pe valul investițional

Magdalena Șerban Una dintre comunele hunedorene care a luat avânt în ultimii ani este Hărău.…

5 ore ago