Acoperişul unei case duplex din oraşul Petrila a fost distrus de un incendiu, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, din primele cercetări pompierii militari apreciind că focul s-a declanşat din cauza unui coş de fum amplasat greşit.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, incendiul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 cu mult timp după ce a izbucnit, motiv pentru care, la sosirea echipajelor de pompieri, acoperişul ardea generalizat pe întreaga suprafaţă a acestuia de 120 metri pătraţi. Pentru stingerea focului au acţionat pompierii militari din Petroşani şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Petrila. Incendiul a fost lichidat după aproape patru ore. Cele şase persoane care se aflau în interiorul locuinţelor s-au evacuat singure. (A.N.)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…