Categories: EvenimentFlash

Incendiu la ArcelorMittal Hunedoara

Sorina Popa

Un incendiu s-a produs, ieri, la combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara, după ce 100 de tone de oţel lichid s-au scurs pe podea, din cauza unei defecţiuni apărute la instalaţia de turnare continuă. Nu s-au înregistrat răniţi sau persoane intoxicate cu fum.
Oţelul incandescent care s-a scurs din oala de turnare în secţia de producţie a făcut ca mai multe echipamente de la sol să se aprindă. Incendiul a fost lichidat de pompierii militari din Deva şi Hunedoara, alături de care au acţionat pompierii civili de la ArcelorMittal Hunedoara. În condiţii de pericol şi temperaturi ridicate, pompierii au reuşit, în timp record, stingerea incendiului. Apoi, timp de câteva ore, au executat procedurile de răcire a metalului incandescent. Intervenţia promptă a forţelor specializate a condus la limitarea pagubelor materiale rezultate în urma acestei avarii, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, lt. Anemona Doda.
Cauzele producerii incendiului vor fi stabilite în urma unei anchete, ce va fi efectuată de o comisie formată din reprezentanţi ai combinatului ArcelorMittal şi ai ISU Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

2 zile ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

2 zile ago