Categories: EvenimentFlash

Incendiu devastator la Lupeni

Maximilian Gânju

Două blocuri de locuinţe din municipiul Lupeni au fost grav afectate de un incendiu izbucnit ieri după amiază la câteva garaje şi coteţe din apropierea lor şi care s-a extins şi la imobile. Patru autospeciale de pompieri s-au chinuit ore în şir să limiteze dezastrul. Un locatar al unuia dintre blocuri a ajuns la spital, după ce s-a intoxicat cu fum şi a fost salvat de pompieri din podul blocului.

Locatari speriaţi

Incendiul s-a produs pe strada Vâscozei din centrul Lupeniului, ieri după amiază, şi a fost observat de unul din locatarii blocurilor afectate, care şi-a alertat vecinii şi a sunat după ajutor la 112. Mai multe coteţe şi garaje au luat foc iar din cauza caniculei, flăcările s-au extins cu repeziciune la acoperişurile blocurilor învecinate. Zeci de apartamente au fost afectate iar pentru mai mulţi locatari, autorităţile au luat decizia să-i mute, până când casele le vor fi refăcute. „Dormeam, când am auzit bubuituri. Am crezut că e piatră şi, când am deschis fereastra, am văzut focul la coteţele alea. Am ieşit afară, am strigat că arde şi am dat telefon la pompieri. Pompierii au ajuns după vreo 30 de minute, când focul s-a extins la toate coteţele şi după aceea, sus, la acoperiş. M-am speriat foarte tare”, a povestit unul dintre martori. „Au intervenit trei autospeciale de la Detaşamentul din Petroşani şi una de la serviciul privat de la Uzina Termoelectrică, în total în jur de 30 de oameni. Nu sunt victime. A fost o persoană afectată de fum, dar a fost evacuată şi transportată la spital”, a declarat căpitanul Adrian Avram, comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani.

Municipalitatea promite că reface locuinţele

Municipalitatea Lupeni le-a promis ajutor celor care au casele distruse. „Se va începe reconstrucţia blocurilor afectate, de la acoperiş şi până la termoizolaţie. Vom încerca, cu tot ceea ce putem să facem noi, să ajutăm oamenii”, a declarat primarul din Lupeni, Cornel Resmeriţă. Pompierii, împreună cu poliţiştii, vor deschide o anchetă, pentru a se stabili cu exactitate de la ce s-a produs dezastrul. Prefectul de Hunedoara a fost şi el prezent la faţa locului. „Din fericire, nu s-au înregistrat victime, dar pagubele materiale sunt considerabile, având în vedere faptul că acoperişul unuia dintre cele două blocuri a fost distrus în proporţie de 80 la sută, iar celălalt este afectat pe o suprafaţă de 30 la sută”, a declarat Sorin Adrian Vasilescu, prefectul judeţului.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • In niciun ziar nu se spune daca a fost normal ca pompierii sa ajunga dupa 30 de minute, intr-o zona din centrul orasului, unde nimic nu impiedica accesul. As vrea sa stiu daca acesta e timpul normal de interventie. Deoarece citind ce s-a scris in ziarele ce relatau evenimentul, se pare ca atunci cand s-a sunat la 112 ardeau doar anexele, inca nu s-au aprins acoperisurile blocurilor - blocuri ce stiu ca au 2 etaje, iar anexele nu ajung mai sus de nivelul parterului (stiu acest lucru, deoarece am trait in zona respectiva inainte de a pleca din Lupeni). Mi se poate da o lamurire?

  • dar dunmeavoastra stiti ca echpiajul de pompieri a venit tocmai din pasul Vulcan unde padurea ardea foarte tare?
    Acesta este motivul pentru care echpiajul de pompieri a ajuns asa tarziu....

  • Daca stiam, nu intrebam. Multumesc pentru lamurire.
    Era bine daca si materialele publicate in legatura cu acest subiect explicau mai multe.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un per­sonaj din zonă s-a îm­prietenit cu alt per­so­naj,…

2 zile ago

Bulina albă

Silviu Nan, primarul comunei Gurasada Pentru că este deschis noilor investiții în comuna pe care…

2 zile ago

Bulina neagră

D.F., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

2 zile ago

Bătăuș „altoit” bine cu coada de la mop

O femeie din Vulcan, sătulă de certurile și bătăile consortului, a cerut autorităților protecție. La…

2 zile ago