Încasări cu 300 la sută mai mari faţă de anul trecut la Sarmizegetusa Regia

Cetatea Sarmizegetusa Regia şi-a câştigat, dacă mai era nevoie, drepturile în acest an, aducând Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice din cadrul CJ, o creştere cu 300 la sută a încasărilor.

„Am înregistrat o creştere cu 300 la sută a încasărilor la Sarmizegetusa Regia. Anul acesta avem 670.000 de lei încasaţi, faţă de doar 224.000 de lei anul trecut. Suntem singurul compartiment al Consiliului Judeţean care are excedent bugetar. Datorită acestui lucru, participarea instituţiei noastre la Târgul Internaţional de Turism a putut fi finanţată de la acest serviciu, cu 100.000 de lei. În 2017 au vizitat cetatea Sarmizegetusa Regia peste 70.000 de turişti, cu 16 la sută mai mulţi ca în 2016. Anul acesta a fost pentru prima dată când s-au vândut acolo materiale promoţionale, kosoni, brelocuri, magneţi, broşuri. Am încasat 130.000 de lei din vânzarea materialelor promoţionale. Ne-am propus ca încasările de la Sarmizegetusa Regia să fie la anul de un milion de lei”, a declarat vicepreşedintele Sorin Vasilescu (foto), cel care coordonează activitatea Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice de la CJ Hunedoara. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

o zi ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago