Categories: Comunitate

Încă un proiect european la Beriu

Magdalena Şerban

În baza unui program accesat prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) Sargeţia, administraţia publică din Beriu va moderniza o porţiune din reţeaua de drumuri. Urmează ca proiectul să fie implementat, după organizarea procedurii de selecţie a ofertelor, respectiv de încredinţare a lucrărilor.

„Am semnat contractul de finanţare cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru un proiect ce are ca obiectiv modernizarea de străzi interioare din satul Cucuiş. Suma estimată ajunge la 84.000 de euro. Proiectul înseamnă asfaltarea a 800 de metri de drum şi un podeţ. Momentan, nu există asfalt aici. Dacă ar fi să fac un calcul rapid, per total de suprafaţă administrativ-teritorială, mai trebuie reabilitaţi 12 kilometri de drum. Depinde de următoarele finanţări pe care axele europene sau guvernamentale ni le vor pune la dispoziţie, dar cred că în baza unui program investiţional sau a maximum două, vom cuprinde şi aceste sectoare stradale”, a spus Emil Bîc (foto), primarul comunei Beriu. Acesta crede că degeaba ai un patrimoniu natural şi cultural de invidiat, o bogată zestre a tradiţiilor şi rădăcini istorice adânci, dacă nu pui la dispoziţia localnicilor şi a vizitatorilor o infrastructură care să le asigure confort şi condiţii moderne. Prin urmare, drumurile rămân o prioritate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

112: DRUMUL DE LA APELUL DE URGENȚĂ LA INTERVENȚIA SALVATORILOR

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

21 de ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

21 de ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

21 de ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

21 de ore ago