Categories: Sport

Încă o sportivă depistată cu Covid

Jucătoarea elveţiană de tenis Belinda Bencic (foto), campioană olimpică la Tokyo, a anunţat pe Twitter că s-a infectat cu Covid-19, deşi s-a vaccinat, şi are „simptome destul de severe”.

Se află în izolare
Desemnată cea mai bună sportivă elve­ţiană a anului, Belinda Bencic, care este la Abu Dhabi pentru a pregăti Australian Open, a precizat că se află în izolare.
„Din păcate, deşi sunt complet vacci­nată, recent am fost testată pozitiv pen­tru Covid-19″, a scris Bencic pe Twitter. „Acum mă aflu în izolare şi iau toate măsurile de precauţie pentru a trece cât mai bine prin asta, deoarece mă confrunt cu simptome destul de severe (febră, dureri, frisoane)”, a adăugat ea.
„Deşi momentul nu este ideal – fiindcă eram în ultima etapă a pregătirilor pentru Australian Open – mă voi îndrepta spre Australia de îndată ce voi primi auto­ri­zaţia şi după încheierea perioadei de izolare”, a afirmat elveţianca.
În singurul meci feminin de la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, Bencic a fost învinsă de tunisianca Ons Jabeur. Aceasta din urmă i-a luat locul jucătoarei britanice Emma Răducanu, campioana de la US Open, ce a declarat forfait după ce a fost testată pozitiv la Covid-19.
Luni, tenismanul spaniol Rafael Nadal a anunţat că a fost testat pozitiv la Covid-19, la revenirea sa în Spania după participarea la turneul de la Abu Dhabi. Australian Open începe pe 17 ianuarie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

L-au gratulat cu ti­tluri și plecăciuni, dar el le-a dat cu flit. Spun gurile rele…

2 ore ago

Bulina albă

Prof. Mihaela Tetileanu, directorul Liceului Tehnologic Uricani Pentru derularea unui proiect cu finanțare europeană în…

2 ore ago

Bulina neagră

Ionel S., fost polițist Pentru că a fost condamnat definitiv pentru cercetare abuzivă și fals,…

2 ore ago

În 2025, în județ, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a plătit concedii medicale de 19 milioane de euro

Statul român a economisit aproximativ 1,5 miliarde de lei pe an, a declarat mi­nistrul Sănătății,…

2 ore ago

„Pistolar” iertat de dosarul penal

Supărat în urma unui incident în tra­fic, un hunedorean a scos pe gea­mul mașinii un…

2 ore ago