Încă o mişcare surpriză în politica hunedoreană. Organizaţia PRM Hunedoara a trecut la PSD

Volodia Macovei

Ieri ne-a fost confirmată intrarea membrilor organizaţiei municipale PRM Hunedoara în PSD. În acest fel, numărul membrilor organizaţiei municipale PSD Hunedoara creşte cu aproximativ 150 de persoane, venite de la PRM.
Discuţiile privind această intrare a peremiştilor din Hunedoara în PSD s-au purtat pe parcursul acestei săptămâni. Confirmarea a venit abia ieri după-amiază, când preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, deputatul Laurenţiu Nistor, şi fostul preşedinte al organizaţiei municipale Hunedoara a PRM, Mircea Popa, au făcut declaraţii în exclusivitate pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
„Este un moment deosebit de important şi vreau să salut cu deosebit respect decizia organizaţiei municipale PRM Hunedoara de a veni, cu membrii săi, în PSD. Au luat această decizie, pentru că au înţeles rolul PSD şi implicarea sa în slujba României şi a românilor. De fapt, PRM a fost mereu un partid de centru-stânga, astfel încât opţiunea dumnealor de a veni la noi este normală şi salutară. Sunt convins că tot mai multe organizaţii vor urma acest exemplu şi vor veni alături de noi. Din PRM-ul hunedorean, la nivel de judeţ, nu cred că vor rămâne, astfel, mai mult de 5-10 membri care să susţină, cum au promis, PNL”, a declarat liderul PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
„PRM a fost întotdeauna un partid de centru-stânga, opţiunea noastră fiind foarte clară. În plus, în municipiul Hunedoara curentul naţionalist este cel mai bine reprezentat de PSD. Toţi cei 13 membri ai Consiliului Municipal Hunedoara al PRM au votat în unanimitate intrarea noastră în PSD, în solidar cu 80 la sută din membrii prezenţi în sală. E o decizie pe care ne-o asumăm ca pe o decizie în folosul hunedorenilor”, a declarat Mircea Popa, fost lider al organizaţiei municipale PRM Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Surpriza este mai mare pentru primarul Comunei Soimus , presedintele PRM Hunedoara care nu stie in ce partid se afla : PDL , PRM , PMP sau PNL. Acest traseist politic se prezinta la brat cu presedintele PRM Corneliu Vadim Tudor prin Valea Jiului , ducand la mitingul PRM angajatii primariei.In comuna lupta din rasputeri pentru sustinerea PNL, chiar si in timpul serviciului se afiseaza cu alaiul PNL (PRM) -istior impresionand pana la ,, lacrimi “pe apropiatii PNL-istilor. Acest traseist politic minte locuitorii Comunei Soimus motivand faptul ca sa voteze Mircea Molt- PNL pentru ca numai asa MOLOT le da bani pentru introducerea apei potabile in comuna Soimus. Molot nu le da bani din buzunarul lui . ba mai mult le-ar lua bani daca ar putea , si un lucru cert este , ca nu se stie daca mai ramane la conducerea Consiliului Judetean Hunedoara . Tot sustinatorul IRIMIE MIHAI GABRIEL isi trimite consilierii la cetateni spunand ca le da : ciment , nisip , balast piatra ca sa voteze PNL . Oare el are Fabrica de Ciment , Cariere de piatra , etc. In 21 mai 2014 tot prin reprezentantii lui trimite la ELENE SI LENUTE cutii de ciocolata spunandu-le ca sunt de la primar IRIMIE si in schimb sa voteze PNL. Oare aceste lucruri nu inseamna mita electorala , nu se autosesizeaza nimeni. Ziua in amiaza mare merg si rup afisele USD , cu ce-i incomodeaza afisele USD , fiecare are dreptul la propaganda electorala. Ei se considera ca si presedintele CJ Hunedoara dictatori.Am uitat sa va spun ca traseimul politic l-a invatat de la fostul sau coleg de partid Costel Avram care este tot un traseist politic si care predat stafeta lui IRIMIE.

  • Va doare Pesedistilor ca nu mai controlati comuna Soimus ! Noi vom merge alături de primarul nostru unde vrea el !

Recent Posts

Un sfert de veac de comunitate – Cărturești în orașul tău

Experiență unică Cititorii care vizitează Cărturești spun că e „un loc magic”, „un loc în…

2 ore ago

Primarul faptelor concrete. Primarul comunității!

În cei trei ani și șase luni ai mandatului de primar, mandat câștigat în urma…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că o domnișorică a fost pusă pe o funcție demnă de tinerețea…

19 ore ago

Bulina albă

Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăștie Pentru că a făcut din centrul orășelului un peisaj cochet,…

19 ore ago

Laurențiu Nistor: A început modernizarea DJ 705A pe sectorul Orăștie – Costești, unul dintre cele mai importante drumuri din punct de vedere turistic

Infrastructura rutieră de acces spre Ce­tățile Dacice din Munții Orăștiei se moder­nizează cu fonduri europene…

19 ore ago

Bulina neagră

Constantin V., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru mai multe furturi din…

19 ore ago