Categories: Sport

Încă o glorie a Corvinului, Cetățean de Onoare

Consiliul Local Hunedoara a acordat vineri titlul de „Cetățean de Onoare” lui Ioan Bogdan (foto), fost jucător al Corvinului din perioada 1978-1985. Ioan Bogdan s-a născut la data de 26 ianuarie 1956, în Arad, a ajuns la Corvinul Hunedoara în 1978, după ce a trecut și pe la Aurul Brad și a făcut parte din lotul echipei până în 1985, când s-a întors la UTA.
Pentru toate aceste formații a jucat pe postul de fundaș stânga. A fost titular în marea echipă a Cor­vi­nului, alături de Gabor, Dumitrache, Andone, Klein, Rednic, Mateuţ, Văetuş și Lucescu. Forma un duo teribil cu Klein, care juca mijlocaş stânga. A strâns 181 de partide în prima ligă, toate pentru Corvinul, reușind și un gol, într-un meci cu Farul Constanța.Cu Corvinul a evoluat în Cupa UEFA, în sezonul 1982-1983, iar evoluțiile sale cons­tant bune l-au adus și în atenția echipei naționale a României, al cărei tricou l-a îmbrăcat în nouă rânduri. De asemenea, a făcut parte și din echipa olimpică a României, cu alte trei ocazii, fiind coleg, printre alții, cu Marius Lăcătuş, Gabriel Balint, Ştefan Iovan, Adrian Bumbescu, Paul Cazan şi Gigi Mulţescu. După meciul România – Cipru (jucat la Hunedoara), scor 3-1, de la 1 mai 1982, din preliminariile Campionatului Euro­pean din 1984, în care Ioan Bogdan a fost titular, presa sportivă a vremii l-a numit „Şenilă”. „Aveam o întoar­cere bruscă de pe loc, în viteză, de aceea mi s-a dat această poreclă”, suna explicația acestuia. De altfel, în 1982, pe baza notelor primite din partea ziarului „Sportul”, a fost de­semnat cel mai bun fundaș stânga din țară, fiind inclus în echipa ideală a Diviziei A în acel sezon.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

20 de ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

20 de ore ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…

20 de ore ago

Primăria Deva caută soluții pentru repunerea în funcțiune a telecabinei de la Cetate

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…

20 de ore ago

ȘOSELE MAI SIGURE ÎN HUNEDOARA: Scădere istorică a accidentelor rutiere grave și a numărului de victime în primele nouă luni ale anului

Bilanț încurajator pe șoselele din ju­dețul Hunedoara. Numărul acci­den­te­lor rutiere grave, al persoanelor care și-au…

20 de ore ago