Aproape în fiecare zi în Deva “răsare” câte o investiţie, o lucrare, deşi campania electorală şi alegerile au trecut. Astfel, recent, una din promisiunile edilului şef, aceea de construire a unei parcări, a fost dusă la bun sfârşit.
Municipiul Deva are o încă parcare rezidenţială, în centrul oraşului. “Am finalizat amenajarea parcării de pe Bulevardul Decebal, zona Palatului Administrativ, unde, de mulţi ani, era un teren viran pe care creşteau buruieni. Am creat în această zonă 36 de noi locuri de parcare, dintre care două sunt destinate persoanelor cu dizabilităţi, marcate corespunzător. Am amenajat de asemenea, trotuarul şi un spaţiu verde de 37 de metri pătraţi. Parcarea are şi sistem de colectare şi evacuare a apelor pluviale şi iluminat nocturn cu corpuri de iluminat cu LED.Valoarea totală a acestei investiţii a fost de 529.550 de lei.Parcarea este publică, cu acces din Bulevardul Decebal.Vom identifica şi alte zone din municipiu care se pretează la amenajarea de parcări rezidenţiale”, a precizat Florin Oancea (foto), primarul municipiului Deva.
Teren de sport modern, cu nocturnă
Apoi, o altă promisiune onorată este cea a terenului de fotbal cu gazon sintetic şi instalaţie de nocturnă de la poalele Cetăţii.
„Constructorul a finalizat lucrările de execuţie pentru modernizarea terenului sintetic nr. 2 din incinta Stadionului municipal Deva. Avem un teren modern, de calitate, cu o suprafaţă de gazon sintetic de 7.490 de metri pătraţi (107 metri lungime pe 70 metri lăţime).Terenul are sistem de drenaj al apelor pluviale, este împrejmuit cu panouri din plasă de sârmă, în spatele porţilor are reţea de polipropilenă de 6 metri înălţime pe ambele laturi şi este dotat cu instalaţie de nocturnă. Este o investiţie care permite practicarea fotbalului de performanţă. Echipa de fotbal LPS Cetate Deva, din cadrul Clubului Sportiv Municipal, se va antrena pe acest teren. Susţinerea sportului devean se află pe lista priorităţilor administraţiei publice locale”, a adăugat edilul şef al reşedinţei de judeţ.
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…