Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Deva, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, a inaugurat ieri, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din satul Păclişa, comuna Toteşti, un punct de împrumut menit să ajute la sporirea şanselor de recuperare a persoanelor cu handicap internate aici.
Şi ei au drepturi, şi ei au suflet
„Am pus la dispoziţia celor internaţi la Păclişa patru calculatoare noi, camere web, imprimantă, scaner, DVD player, precum şi televizor. Cum era şi firesc, acestora li se adaugă cărţi şi numeroase DVD-uri. Punctul de împrumut a mai fost dotat cu un videoproiector şi cu un ecran de proiecţie. Vom organiza pe viitor prezentări de carte, vizionări de filme, prezentarea unor materiale dedicate unor evenimente importante, întâlniri şi dialoguri cu scriitorii noştri, dar şi orice alte momente cu încărcătură culturală ce pot aduce puţină bucurie în sufletele acestor oameni care trebuie să simtă că nu sunt uitaţi”, a precizat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene. La rândul său, Tiberiu Pasconi, primarul comunei Toteşti, a apreciat că „există oameni cu suflet mare, care îşi găsesc timp şi caută resursele necesare pentru a se putea apleca asupra semenilor lor cu nevoi speciale. Aceşti oameni merită toată consideraţia noastră. Prin urmare, doresc să le mulţumesc tuturor celor implicaţi în materializarea acestui demers”, a subliniat edilul şef al comunei Toteşti.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…