Categories: Actualitate

În vizită, la instanţele de judecată

Ieri, cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Deva, instituţii care funcţionează în aceeaşi clădire, şi-au deschis porţile pentru vizitatori.
Nu se întâmplă de multe ori să faci drumul până la instanţă de plăcere, însă ieri, s-a putut. Astfel, zeci de elevi, dar şi alţi hunedoreni au fost curioşi să afle ce se petrece în spatele uşilor acestor instituţii. Timp de câteva ore, hunedorenii au avut ocazia să viziteze compartimentele din structura celor două instanţe, să cunoască judecători, avocaţi, procurori şi grefieri, dar şi să participe la şedinţele de judecată. „Cu această ocazie, tinerii au învăţat care este circuitul unui dosar, de la înregistrare şi până la soluţionare, şi au aflat care este rolul judecătorului, al procurorului sau al grefierului. Vizitatorii au putut vedea locurile pe care le ocupă, în sala de judecată, părţile implicate într-un proces. De asemenea, le-am arătat şi Camera de corpuri delicte, unde sunt ţinute probele necesare soluţionării cauzelor“, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. “Ziua Europeană a Justiţiei Civile“ a fost sărbătorită pentru prima oară pe 25 octombrie 2003, la iniţiativa comună a Comisiei Europene şi a Consiliului Europei. În cadrul acestui eveniment îşi deschid porţile instanţe din mai multe ţări europene. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

22 de ore ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

22 de ore ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

22 de ore ago

Rămas bun, domnule primar!

Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…

23 de ore ago