În USL Hunedoara intrã treptat dihonia

Sorina Popa

Şedinţele conducerii USL din judeţ sunt tot mai tensionate, susţin surse din Uniune, asta, cu cât data alegerilor locale este tot mai aproape. Candidatura preşedintelui organizaţiei judeţene Hunedoara a PC, Petru Mărginean, la funcţia de primar al reşedinţei de judeţ, se pare că nu este agreată nici de unii liberali, dar nici de toţi pesediştii hunedoreni.
Surse din USL Hunedoara susţin că Mărginean ar fi vrut să renunţe la candidatură, din acest motiv. Apoi, au apărut mai multe semne de întrebare şi în legătură cu numele candidaţilor pentru unele primării hunedorene. Probleme se pare că sunt şi la întocmirea listelor de consilieri. Mulţi liberali, care au fost pe liste la judeţ, la ultimele alegeri, vor acum să apară pe listele pentru Consiliul Local Deva.

La Hunedoara, lucrurile se mai discută

Potrivit copreşedintelui USL Hunedoara, deputatul social-democrat Laurenţiu Nistor (foto), s-au format două echipe de conducere care vor stabili listele pentru consiliile locale din judeţ. „Fiecare organizaţie locală propune lista ei, iar noi vom decide ordinea partidelor, nu a numelor candidaţilor. Adică, vom stabili locurile pe liste, ca să nu fie certuri între candidaţi”, a declarat deputatul Laurenţiu Nistor. Dacă la Deva, lucrurile în ceea ce priveşte candidatura lui Petru Mărginean s-aU stabilit la Bucureşti,de către conducerile celor trei formaţiuni politice care alcătuiesc USL, la Hunedoara, lucrurile încă nu sunt definitive. Asta, chiar dacă liderul judeţean al PNL a dat asigurări că actualul primar, Ovidiu Hada, va fi candidatul USL penru postul de edil şef. Deputatul Laurenţiu Nistor susţine că se va mai face un sondaj, în care vor fi incluşi atât Ovidiu Hada, Dan Bobouţanu (n.r.-liderul PSD Hunedoara), dar şi independentul Nicolae Schiau, fost primar al Hunedoarei. ”În funcţie de rezultatele sondajului, vom discuta şi vom vedea cine va fi desemnat candidat la Hunedoara pentru funcţia de primar”, a adăugat liderul pesediştilor hunedoreni. La Simeria, alte probleme, după ce primarul PSD din comuna Băcia, Emil Rîşteiu, s-a hotărât să atace primăria oraşului, în calitate de independent, concurând, astfel, cu candidatul USL.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • P C putea sa puna in Deva un candidat mai credibil nu pe un Martor a lui Iehova ,am votat cu PSD dar acum nu voi vota USL din cauza a doua persoane Mircea Molot si Petre Marginean .

  • Poa' sa aduca USL, PDL si orice alta prescurtare de 3 sau mai multe litere... orice candidat pt primarie, pe Mircia nu-l bate nimeni decat daca vea el.. :) Asa ca mi se pare o risipa de energie si bani a tuturor celor care doresc sa se faca primari si a partidelor/afaceristilor din spatele lor!

  • Ati iesit la atac sa va fie rusine ca sunteti cu mircia pe fata suntem satui de ziarul vostru care ie numai antr-o directie

  • Dl. Laurentiu,da-ti domnule dracului alianta asta.
    Hai sa ne omoram intre noi,ca sa castige din nou PDL-ul.
    Luati-va de mana cu Cosmin N. si da-tii draqlui pe toti.
    Face-ti praf domnule toata alianta facuta cu greu de Ponta si Crin.
    Ce dzeu,sunteti de 10 miliarde mai inteligent decat cei 2-co presedinti.
    Voi va ganditi doar la voi nu si la oamenii din acest judet.
    Nu cumva sa pierdeti dreptul de a apasa butoanele.
    A...si mai aveti o grija.Sa nu va uitati codul PIN de la card-uri.
    Ti-ai draqului sa fiti cu toata politica de 2 lei pe care o face-ti voi.......

  • NU am crezut ca dupa ce am votat PDl-ul sa ajung sa nu-i mai suport. Sunt cei mai jalnici. Regret si abia astept alegerile sa votez USL -ul sa ne scape de PDL-UNPR-UDMR care ne-au adus la limita saraciei si la limita demnitatii.

  • Indubitabil , Schiau va castiga la Hunedoara , indiferent pe ce liste va merge.Oamenii fac comparatii , iar comparatiile dor....

  • Cine-l mai voteaza pe Schiau? A fost primar si a dovedit ce poate. Cei care nu s-au convins sa se abtina. Oare Hunedoara nu are oameni cu caracter si care merita sa fie primar? Ca de ARION, SCHIAU, HADA ne-am saturat. Ajunge cu oportunisti, tradatori si nesaatuli. Arion are sute de contracte cu statul pe bani grei. Si nici nu-i pasa?

  • Mircica de la Deva, la cate dosare de cercetare penala a ajuns Vicepresedinte la UNPR, asa ca daca vrei sa candidezi trebuie sa demonstrezi ca stii sa dai tunuri mari, ca cercetarea sa dureze zeci de ani. Luati exemplu de la Mircica de la Deva, cu dosarul Shell, care este de aproape 20 de ani si in care unii martori sunt morti de ani de zile.....

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago