Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță SMURD B2, o ambulanță SMURD C1, cu medic și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În accident au fost implicate trei motociclete și trei persoane. Victimele au fost asistate medical la locul intervenției și ulterior, două dintre acestea au fost transportate la spitalul din Deva pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…
Vorbesc gurile rele că un edil din zona noastră s-a enervat rău după ce la…
Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…
S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…
Trei ani de închisoare cu suspendare a primit individa pentru că a jefuit în plină…
Două case din localitatea Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…