Categories: Actualitate

În urmă cu puțin timp, pompierii detașamentului Petroșani au intervenit pe DN 66, zona Aeroport, unde a avut loc un accident rutier.

Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului s-a constatat faptul că, în accident au fost implicate 3 autoturisme, în care se aflau doar conducătorii auto.
În urma impactului, unul dintre conducătorii auto – o femeie în vârstă de 22 de ani, a suferit multiple traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Ceilalți doi conducători auto au fost evaluați medical de către paramedici și se află în afara oricărui pericol.
Pompierii au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Momentan, circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe un sens.
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

AU PUS ÎN PERICOL CIRCULAȚIA PUBLICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, în data de 11 martie a.c.,…

46 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

20 de ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

20 de ore ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

20 de ore ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

20 de ore ago

Stagiu Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont

În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Re­con­firmare al Unităților…

20 de ore ago