Categories: Sport

În ring, pentru medalia de aur

Ciprian Marinuţ

Pugilistul Cosmin Gîrleanu (foto stânga), legitimat la CSS Hunedoara, este cotat ca favorit în duelul cu George Dumitrescu (Petrolul Ploieşti), contând pentru semifinalele categoriei 46 kilograme a Campionatelor Naţionale de box ale juniorilor. Partida se va desfăşura, azi, după ora 14.00, la Buzău, iar câştigătorul va lupta pentru titlul naţional în finala programată sâmbătă, 14 martie.
Are bronz asigurat
Dublu campion al României la nivel de cadeţi în anii 2012 şi 2013 şi campion naţional de juniori în 2014, Cosmin Gîrleanu (16 ani) are un parcurs excelent la ediţia 2015 a Campionatelor Naţionale de box ale juniorilor. Sportivul antrenat de Ilie Captari la Clubul Sportiv Şcolar Hunedoara  s-a impus, fără probleme, în primele două tururi ale competiţiei de la Buzău, iar prin calificarea în semifinale are asigurată minimum medalia de bronz. Obiectivul pugilistului hunedorean este însă mult mai ambiţios, el dorindu-şi câştigarea titlului de campion naţional. „Cosmin a boxat foarte bine în primele meciuri şi, în mod normal, este favorit şi în partida din semifinale. Oricum, trebuie să trateze meciul cu seriozitate, pentru că un duel e câştigat doar atunci când decizia arbitrului îi este favorabilă. În cazul calificării în finală, va avea ceva mai mult de furcă, dar cred că are talent şi resurse de a deveni campion”, a afirmat antrenorul Ilie Captari.
În prima partidă disputată la Campionatul Naţional, Cosmin Gîrleanu l-a învins prin KO în repriza a doua pe Florin Şandor (CSM Sibiu), după ce în runda întâi, scorul fusese echilibrat 10-9, 10-9, 10-8. În sferturile de finală ale turneului, pugilistul de la CSS Hunedoara l-a învins la puncte pe Orhan Marcu (CS Farul Constanţa), cu scorul de 3-0 (30-27, 30-27, 30-25).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Revoluția în Urologie la Clinica Dr. Covaciu: Cum poți trata Adenomul de Prostată în 10 minute, fără bisturiu.

Clinica Dr. Covaciu introduce în arsenalul său tehnologia Rezūm – tratamentul cu vapori de apă…

5 ore ago

După 34 de ani, acolo unde ne e locul!

Corvinul Hunedoara este in Liga1. Visul a devenit realitate. Felicitari primarului Dan Bobouţanu, echipei, pentru…

14 ore ago

Decorațiuni de grădină pentru spații mici: cum să maximizezi inteligent fiecare metru pătrat

Ai un balcon îngust, o terasă mică sau o curte compactă în fața casei? Nu…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A crezut că dă no­ro­cul peste el și a tocat o mică avere într-o sin­gură…

17 ore ago

Bulina albă

Mihai Bursuc, sportiv Pentru că a obținut un onorant loc patru la Campionatele Europene de…

17 ore ago

Bulina neagră

Alexandru B., din Vulcan Pentru că a fost prins de mai multe ori conducând fără…

17 ore ago