Categories: FlashSport

Hunedoreanul Cosmin Gîrleanu, campion naţional la box

Nicolae Gavrea

Pugilistul hunedorean Petre Cosmin Gîrleanu, legitimat la CS Hunedoara, unde este pregătit de antrenorul emerit Ilie Captari, a câştigat la Iaşi, în cadrul întrecerilor Campionatului naţional de box pentru seniori, un nou titlu de campion naţional. Este cel de al 12-lea titlu de campion naţional cucerit de boxerul hunedorean, după ce l-a învins în finala categoriei 52 kg, prin abandon în prima repriză, pe Gabriel Şchiopu, de la CSM Petrolul Ploieşti. De menţionat că şi în semifinala disputată contra lui Istvan Nagy, de la Universitatea Cluj, Gîrleanu s-a impus tot după numai un minut.

„Petre şi-a făcut treaba, din nou. A fost bine pregătit pentru competiţia aceasta şi şi-a dorit foarte mult să câştige“, a spus antrenorul emerit Ilie Captari, cel care a fost alături de pugilistul hunedorean la Iaşi.
După această competiţie urmează preselecţia pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Preselecţia are loc la Londra, în perioada 14-24 martie 2020, iar Petre Cosmin Gîrleanu este componentul lotului olimpic. El are nevoie de mai multe victorii în meciurile programate la Londra, pentru a se califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
De menţionat că la întrecerile desfăşurate la Iaşi, în semifinalele competiţiei a mai ajuns şi James Damian Chereji, alt boxer legitimat la CS Hunedoara. El a evoluat la categoria 63 kg, dar a fost întrecut la puncte de Vasile Suciu, de la SCM Bacău şi hunedoreanul a rămas doar cu medalia de bronz. „Sper să reuşesc, în viitorul apropiat, să îl duc şi pe el la un nivel mai înalt, cu rezultate mai frumoase“ a spus Ilie Captari.
„Sunt bucuros pentru rezultatele obţinute de sportivii noştri şi de domnul profesor Captari şi îi felicit pentru că duc numele Hunedoarei în lume! Felicitări ambilor jucători antrenaţi de Ilie Captari, dar şi acestuia, pentru toată munca depusă!“, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, cel care a avut iniţiativa înfiinţării secţiei de box la CS Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a obținut comisionul pentru o lu­crare…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că unitatea medicală pe care…

11 ore ago

Bulina neagră

H.T., din municipiul Petroșani Pentru că este acuzat de violarea unei minore.

11 ore ago

Șeful Poliției Lupeni – amendat pentru că n-ar fi dus la îndeplinire mandatele emise de instanță

Instanța i-a aplicat o amendă ju­di­ciară de 500 de lei, în primăvara a­cestui an, dar…

13 ore ago

A violat o adolescentă

Polițiștii din cadrul Poliției Mu­ni­cipiului Petroșani au reținut pentru 24 de ore un bărbat de…

13 ore ago

Hațegan condamnat pentru instigare la acte de violență asupra șefului statului

Individul a publicat mai multe me­saje instigatoare pe contul său de TikTok, iar printre acestea…

13 ore ago