În PSD Hunedoara, 30 la sutã dintre candidaţi vor fi femei

Sorina Popa

Femeile din organizaţia judeţeană a PSD s-au hotărât. Vor să candideze în număr cât mai mare la alegerile locale şi parlamentare. În aceste condiţii, 30 la sută dintre candidaţii PSD sunt femei, a declarat liderul PSD din judeţ, Laurenţiu Nistor.
Liliana Ţolaş, preşedintele organizaţiei de femei a PSD Hunedoara, a declarat într-o conferinţă de presă, că vor fi efectuate cursuri gratuite de pregătire a femeilor politician, în vederea alegerilor din acest an. „Numărul femeilor pesediste care acced la nivel judeţean în funcţii de conducere trebuie să crească în 2012”, a declarat Liliana Ţolaş. Pe de altă parte, femeile din PSD i-au cerut ministrului Muncii, Sulfina Barbu, să revină asupra actelor normative, conform cărora, beneficiarii de ajutoare de la stat nu-şi mai primesc sumele respective, dacă nu şi-au achitat taxele şi impozitele locale. „Oamenii nu mai au nici bani de pâine, sunt disperaţi”, a afirmat Ţolaş. Potrivit şefei femeilor social-democrate din judeţ, ea a fost propusă pentru a candida, în acest an, pentru un nou mandat de consilier judeţean, dar se află şi pe lista pentru Parlamentul României.
Preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, Laurenţiu Nistor, a declarat, la această conferinţă de presă, că USL îşi va anunţa candidaţii doar înainte de declanşarea campaniei electorale, deoarece aceştia sunt ameninţaţi de către reprezentanţii PDL. „De exemplu, un candidat de-al nostru a fost chemat la Prefectură şi i s-a spus să se liniştească, să nu mai candideze”, a declarat Nistor.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • PSD-isti ciolanari. O fi fetitele usoare ale lui Robert Negoita si Nicu Banicioiu ???

  • Poate sunt fetitele lui Calimente.La noi in PSD se vorbeste de Oana pe lista de consilieri. Nu conteaza cine a muncit in campanile electorale si a adus multe voturi .

  • Dupa "poza" asta , proportia este chiar buna !!!
    Trei femei din PSD(adica 30 %) fac exact 10O % (cit face "oracolul de la Soimus).....
    E de bine !!!

  • Gigi este invidios pe fetitele lui Calimente! Macar ele muncesc! Treci la munca Gigi, nu la frecat menta!

Recent Posts

Se circulă, în continuare, în condiții de iarnă pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

În ultimele 24 de ore, la solicitarea dispecerului de serviciu și în urma celor 70…

2 ore ago

În municipiul Deva continuă acțiunile de îndepărtare a zăpezii acumulate pe marginea carosabilului, în cartiere…

2 ore ago

Meteorologii au emis o nouă atenționare meteorologică – Cod Galben – pentru județul Hunedoara.

⏳ Începând de astăzi, de la ora 18.00, până în 8 ianuarie la ora 12.00,…

3 ore ago

4 ore ago

O nouă zi de lucru. Le mulţumim angajaţilor Ecoserv şi Salub Prest care îşi sacrifică încă o zi liberă pentru a deservi comunitatea.

🚍A fost reluat şi serviciul de transport public asigurat de Prim Transprest. ☎️ Numărul dispeceratului…

4 ore ago