Categories: Comunitate

În pregătire – feerie de lumini la Simeria

Luna viitoare, simerienii sunt invitaţi la o expoziţie cu tehnică de iluminat, organizată la Parcul de afaceri din localitate, la iniţiativa Agenţiei de Dezvoltare Economico – Socială Hunedoara.
Expun 10 firme din ţară, profilate pe iluminat festiv şi ornamental, iar printre invitaţi se numără, cu prioritate, edilii hunedoreni. Pe de o parte, prin această expoziţie, agenţia hunedoreană urmăreşte relansarea economică a Parcului de afaceri Simeria, iar pe de altă parte, punerea faţă în faţă a producătorilor de tehnologie de iluminat cu potenţialii lor beneficiari,  mai ales că se apropie sărbătorile de iarnă cu nelipsitele pavoazări luminoase. (D. Corpade)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

13 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

13 ore ago

Bulina neagră

P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.

13 ore ago

Iancu de Hunedoara, evocat în aula Academiei Române

Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…

13 ore ago

O veste bună de la polițiști. Numărul accidentelor rutiere grave a scăzut

Polițiștii Serviciului Rutier din ca­drul Inspectoratului de Poliție Ju­de­țean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…

13 ore ago