Categories: Actualitate

În plină iarnă, se încălzesc de la soare!

Carmen Cosman

Peste 800 de copii care învaţă la Şcoala Generală nr. 2 din Uricani tremură de frig în clase, din cauză că reprezentanţii societăţii care asigură agentul termic nu reuşesc, de o săptămână, să remedieze defecţiunea de pe traseu.
Părinţii elevilor care învaţă la Şcoala Generală nr. 2 din Uricani sunt decişi să-şi ţină copiii acasă, dacă nu se va rezolva problema frigului din clase. Miercurea trecută, pe traseul dintre punctul termic şi unitatea de învăţământ a apărut o spărtură la conducta care transportă agentul termic, însă nici acum, defecţiunea nu a fost remediată. Şcoala Generală nr. 2 este, la ora actuală, singurul beneficiar al serviciilor de termoficare prestate de SC Goscomloc SA, firmă aflată în subordinea Consiliului Local Uricani şi care este cu un picior în faliment. Chiar şi aşa, deşi traseul dintre punctul termic şi şcoală este de numai 150 de metri, angajaţii Goscomloc nu au reuşit să depisteze unde este problema.
„În vara anului trecut, au efectuat lucrări de reabilitare, dar s-a reuşit repararea a numai jumătate din traseu. Acum, de miercurea trecută, nu reuşesc să rezolve problema. Avem noroc că este clasa orientată spre soare şi, după ora 10.00, se mai încălzeşte”, a declarat consilierul local Constantin Zaharia, al cărui copil învaţă la Şcoala Generală nr.2. Culmea este că, în loc să-i grăbească pe reprezentanţii firmei să remedieze defecţiunea, primarul Dănuţ Buhăescu a dat dispoziţie să fie montat un termometru, care să indice temperatura din clasă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o zi ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o zi ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

2 zile ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

2 zile ago