Categories: ActualitateFlash

În Hunedoara, tradiţia învinge din nou

Nicolle Ebner

 Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare din judeţul Hunedoara a recunoscut că şi în acest an, porcii din gospodăriile ţăranilor nu vor putea fi sacrificaţi conform normelor UE, din cauza lipsei asomatoarelor, a dezinteresului ţăranilor pentru această metodă de sacrificare, dar şi a numărului mic de medici veterinari din judeţ.

Mulţi porci, puţine asomatoare 
În judeţ, există doar 13 asomatoare (unul electric şi celelalte cu glonţ), insuficiente pentru porcii crescuţi în cele 69 de unităţi administrativ teritoriale ale judeţului. Prin urmare, şi în acest an, porcii din judeţul nostru vor fi sacrificaţi după metodele tradiţionale. Potrivit directorului coordonator al DSV Hunedoara, Mihail Rudeanu, doar 11 medici veterinari şi doi măcelari din comunităţile rurale au avut interesul şi posibilitatea financiară să achiziţioneze astfel de unelte de sacrificare a animalelor. Până la Crăciun, mai este o săptămână, iar conform datelor statistice, anual, în gospodăriile particulare din judeţul Hunedoara sunt crescuţi şi sacrificaţi în jur de 25.000 de porci. Şeful DSV Hunedoara menţionează că va propune Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare ca asomatoarele să poată fi utilizate şi de către măcelarii sau primarii din fiecare comunitate rurală, nu doar de medicii veterinari, cum prevăd normativele europene. Astfel, deficitul de medici veterinari n-ar mai fi o problemă. În condiţiile actuale, chiar dacă toţi cei aproape 50 de veterinari din circumscripţiile din judeţ ar avea asomatoare, n-ar avea timp să sacrifice zeci de mii de porci, în câteva săptămâni.

Ne-au mai păsuit trei ani  
Uniunea Europeană încearcă de câţiva ani să-i convingă pe români să nu-şi mai sacrifice animalele prin înjunghiere, ci să le asomeze, astfel încât să le ferească de stres şi durere. Directiva UE nu a avut succes, dar comunitatea europeană nu renunţă la proiect. Astfel, luna trecută, Consiliul Europei, printr-o directivă, a dat un nou termen  de la care românii vor fi obligaţi să-şi sacrifice animalele doar prin asomare. Noul termen este  1 ianuarie 2013. Până atunci, va trebui să-i convingem pe proprietarii de animale că metoda recomandată de UE este cea mai bună pentru animalele lor”, a declarat Mihail Rudeanu, directorul coordonator al DSV Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

15 ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

15 ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

15 ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

15 ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

15 ore ago

S-A VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎNCHIDEREA PROGRAMULUI PNRR. AUR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ!

La o primă analiză, bilanțul este ex­trem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…

15 ore ago