Categories: EvenimentFlash

În drum spre Litoral, o familie din Arad s-a nenorocit

Alice Brandisz

Ieri după-amiază, în jurul orei 16, circulaţia pe DN7 a fost blocată timp de o oră, după ce un accident grav s-a petrecut la intrarea în localitatea Câmpuri-Surduc.
O familie din Arad, plecată să-şi petreacă vacanţa pe Litoralul românesc, a fost distrusă, şoferul, în vârstă de 38 de ani, a pierdut controlul volanului maşinii VW Polo, lovindu-se de un camion. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, carosabilul era umed, iar şoferul a derapat, ajungând pe contrasens, fiind evitat de un BMW, dar în cele din urmă, lovindu-se de un camion. Şoferul de pe camion a încercat să evite un impact frontal, însă în urma accidentului, o femeie de 35 de ani a murit. Femeia se află pe bancheta din spate a autoturismului VW Polo, cu fetiţa sa. Toţi trei au plecat din Arad, vrând să ajungă pe Litoral, fiind în concediu. Din nefericire, nu au ajuns să se bucure, iar acest drum spre mare le-a provocat o nenorocire. Şoferul de 38 de ani, vinovat de producerea accidentului, s-a ales cu traumatism cranian şi fractură de femur, iar fetiţa lui de cinci ani are o contuzie la nivelul claviculei şi o plagă la piciorul drept. Două maşini ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă  şi un echipaj SMURD din Ilia au intervenit la faţa locului şi au transportat victimele la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Deva, susţine purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu. Victimele au fost internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva pentru investigaţii. Circulaţia în zonă a fost reluată după o oră. Şi la Haţeg s-a produs ieri un accident rutier, o şoferiţă fiind accidentată uşor în urma coliziunii dintre două autoturisme.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Bunisor articol cu exceptia ultimei fraze care nu are nici in mineca cu ceia ce s-a petrecut la Cimpuri Surduc. Daca erau alte 10 accidente in aceasi zi, pe toate le enumera aici la sfirsitul tragicului accident de la Cimpuri Surduc???
    ,, Şi la Haţeg s-a produs ieri un accident rutier, o şoferiţă fiind accidentată uşor în urma coliziunii dintre două autoturisme"..........????!!

  • 1. Nu avea ESP.
    2. Anvelope sh/no-name/de iarnă uzate.

    Altfel n-ai cum să „pierzi controlul volanului” decât dacă mergi ca un maniac, greu de crezut în acest caz.

Recent Posts

Un bărbat în vârstă de 57 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs astăzi, în localitatea Costești.

La caz au intervenit pompierii Detașamentului Orăștie cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că s-a petrecut ceea ce trebuia în legătură cu un personaj din zonă.…

5 ore ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a fost reales în funcția de președinte al…

5 ore ago

Bulina neagră

S.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

5 ore ago

Șofer depistat sub influența alcoolului pe o stradă din Petrila

La data de 31 mai 2026, în jurul orei 12:20, un echipaj de poliție rutieră…

5 ore ago

Conducător auto depistat sub influența alcoolului în trafic, la Petroșani

În cadrul activităților desfășurate pen­tru prevenirea accidentelor rutie­re și creșterea siguranței parti­ci­pan­ților la trafic, polițiștii…

5 ore ago