Categories: Comunitate

În comuna Zam, prioritară este infrastructura

Nicolle Ebner

Cu un buget de aproximativ 2,8 milioane de lei (în 2009), din care peste 30 la sută, pe an, „se duc” pe salariile dascălilor din şcolile comunei Zam, nici un edil şef n-ar putea realiza prea multe. Însă, primarul Gheorghe Sicre (foto) şi-a stabilit o strategie pe termen lung, astfel încât să ducă la bun sfârşit măcar proiectele prioritare pentru comunitate.

Plus de calitate vieţii locuitorilor
Cea mai importantă realizare de până acum, după cum spune primarul Gheorghe Sicre, este construirea podului peste Mureş, investiţie finalizată în 2006 şi de care beneficiază peste 600 de familii din localităţile Zam, Sălciva şi Pojoga. Până atunci, ca să ajungă în centrul de comună, sătenii treceau Mureşul cu brodul, uneori punându-şi viaţa în pericol, înfruntând capriciile apei. „Am reuşit să conving consiliul judeţean de importanţa acestei investiţii pentru comunitatea locală şi, la acea vreme, am primit de la bugetul judeţean o finanţare de peste două milioane de euro”, spune primarul comunei Zam. Acum, în al doilea mandat, primul gospodar al comunei şi-a propus să aducă  un plus de calitate vieţii locuitorilor. Aşa că s-a apucat, mai cu bani de la bugetul local, mai cu sprijin de la consiliul judeţean, să modernizeze drumurile comunale care străbat principalele patru, din cele 13 sate ale comunei: Zam, Pojoga, Sălciva şi Almaş Sălişte. „Lucrările nu sunt finalizate. Mai avem de făcut porţiuni semnificative din drumuri, pentru că suntem condiţionaţi de bani, dar modernizarea drumurilor este una dintre priorităţile mele, aşa că trebuie să le termin”, mai spune primarul Gheorghe Sicre. Important este că s-a îmbunătăţit imaginea centrului comunei, care a fost asfaltat pe un tronson de 400 de metri, iar covorul asfaltic a fost refăcut pe o porţiune de 500 de metri.

În aşteptarea verdictului
Şi pentru că nu poţi cere funcţionarilor să presteze servicii de calitate către locuitorii comunei, dacă nu le oferi şi condiţii de lucru pe măsură, administraţia locală a cheltuit 400.000 lei pentru reparaţii capitale la Primăria Zam. Profitând de perioada 2007-2008, când „economia României duduia”, edilul şef al comunei a obţinut bani de la bugetul de stat, pentru repararea şi modernizarea tuturor şcolilor, astfel încât, din punct de vedere al condiţiilor optime privind desfăşurarea actului de educaţie, primarul s-a luat de-o grijă, cel puţin pentru câţiva ani. Însă, „copilul de suflet” al primarului Gheorghe Sicre este proiectul depus în toamna anului trecut, pe măsura 3.2.2., pentru   introducerea reţelei de apă şi canalizare în localităţile Zam, Sălciva şi Pojoga,  proiect în care intră, la pachet, şi înfiinţarea unui serviciu „after school” şi modernizarea căminului cultural din Zam. „Valoarea proiectului este de 450.000 euro şi aşteptăm cu sufletul la gură verdictul comisiei de evaluare din luna februarie. Cu 64 de puncte, intrăm în rândul proiectelor eligibile pentru finanţare externă, dar nu spunem hop, până nu primim răspunsul oficial”, declară primarul comunei Zam.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

14 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

14 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

14 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

14 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

14 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

14 ore ago