Categories: Comunitate

În comuna Pui, investiţiile merg înainte

Magdalena Şerban

Vestea desfiinţării spitalului din Haţeg nu a bucurat deloc oamenii din oraş şi din întreaga zonă, dar a pus pe jar şi autorităţile locale din comunele arondate.

,,Vrem să nu sufere nimeni“

Edilii din comuna Pui sunt mai mult decât conştienţi de însemnătatea spitalului pentru comunitate. „Am mers din casă în casă şi am adunat semnături pentru susţinerea unităţii medicale. Până acum, avem peste 2.500. Nu am întâlnit oameni care să se opună, pentru că ştie fiecare cât de preţioasă este sănătatea şi cât de greu ne îngrijim în vremurile acestea. Avem o comună mare, cu aproape 5.000 de suflete. Dacă s-ar desfiinţa spitalul, am fi nevoiţi să mergem la cel din Petroşani sau la cel din Hunedoara. Deci, şi mai departe şi mai greu. Plus că un spital cum este cel din Haţeg a venit întotdeauna în întâmpinarea oamenilor. Am participat şi la mitingul de vineri, de la Haţeg, organizat de PNL şi sperăm, alături de ceilalţi colegi, să ni se audă strigătul”, arată Victor Stoica (medalion), primarul comunei Pui.

Comuna-i toată un şantier

Printre rezolvările problemelor cotidiene, s-a găsit loc şi pentru investiţii. Chiar multe investiţii. „Anul acesta, vrem să susţinem reparaţia la acoperişul bisericii din Ohaba Ponor, să ajutăm biserica din Pui, precum şi celelalte lăcaşe de cult, în limita posibilităţilor. În ceea ce priveşte proiectele, urmează licitaţia la cel câştigat pe programul 125A (modernizare drumuri de exploataţie agricolă), cu o valoare de 1.000.000 de euro. Totodată, continuăm lucrările la alimentarea cu apă a trei sate, lucrări obţinute prin Ordonanţa nr. 7 şi începute de trei ani, însă, cu un ritm lent de execuţie, din cauza fondurilor neprimite la timp. În vară, vom finaliza şi introducerea canalizării în satele Pui şi Galaţi (cu staţie de epurare), proiect cu finanţare de la mediu (3.500.000 lei). Bugetul propriu ne va ajuta să continuăm asfaltarea DC Galaţi-Fizeşti, dorind să mai începem asfaltarea şi în satul Şerel. De asemenea, se lucrează la un proiect de extindere şi modernizare a Căminului Cultural din Pui şi mai vrem să extindem reţeaua de iluminat public în localităţile unde nu există acoperire. Se mai vizează lucrările de construire a bazei sportive multifuncţionale din centrul de comună – teren de fotbal dotat cu tribune şi vestiare, o pistă pentru atletism, care va înconjura terenul de fotbal şi o groapă pentru sărituri în nisip (finanţate prin Ordonanţa nr. 7, valoarea fiind de 100.000 de euro)”, mai precizează Victor Stoica, edilul şef al comunei. Iar ca modernizarea să fie asigurată, au mai fost depuse, în acest an, şi se aşteaptă eligibilitatea lor, încă două proiecte pe mediu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bărbat urmărit internațional la solicitarea autorităților judiciare maghiare, depistat în trafic de polițiștii hunedoreni

Un hunedorean în vârstă de 36 de ani, pe numele căruia autoritățile din Ungaria au…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…

20 de ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…

20 de ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

20 de ore ago

Dosarul „ANAF-Iohannis”, strămutat de la Sibiu la Tribunalul Hunedoara

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…

20 de ore ago

Au făcut grevă, dar degeaba. Premierul a spus că e doar o chestiune de timp până la reorganizarea administrativă

O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…

20 de ore ago