Categories: Actualitate

În comã, dupã ce s-a prãbusit în casa scãrii

Carmen Cosman

Un bărbat de 43 de ani, din Vulcan, a ajuns în stare extrem de gravă la spital, după ce s-a prăbuşit în casa scării. Medicii fac eforturi mari pentru a-l ţine în viaţă, dar pronosticul este foarte rezervat.

Accidentul s-a produs ieri după-amiază, într-un bloc de pe Aleea Muncii din Vulcan. Echipajul SMURD a fost chemat de către vecinii care au auzit o bubuitură puternică, iar apoi l-au găsit pe bărbat plin de sânge. Paramedicii l-au transportat de urgenţă la Spitalul Municipal Vulcan, unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale. „Bărbatul prezenta TCC acut grav, comă de gradul 2/3, iar pronosticul este rezervat. Pacientul a fost intubat, stabilizat şi transportat la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde a fost internat la Secţia ATI”, a declarat adjunctul Compartimentului Primire Urgenţe Vulcan, dr. Mihai Preda.
Cazul se află în cercetare la Poliţia municipiului Vulcan, care va stabili împrejurările în care s-a produs incidentul. „Aflat, probabil, în stare de ebrietate, bărbatul şi-a pierdut echilibrul şi a căzut în casa scării. Urmează să stabilim exact împrejurările în care a avut loc accidentul. Deocamdată, nu avem suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracţiuni”, a declarat comandantul Poliţiei municipiului Vulcan, Toma Mihu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Umblă vorba prin târg că șeful unei struc­turi de mediu ar fi fost sacrificat din…

17 ore ago

Bulina albă

Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…

17 ore ago

Bulina neagră

Vasile C., din Vulcan. Pentru că este acuzat că a înșelat 11 persoane și a…

17 ore ago

Curtea de Apel trimite dosarul crimei din Vulcan spre rejudecare

Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu han­di­cap, criminalul din municipiul…

17 ore ago

Un bărbat din Sibiu, reţinut după ce ar fi distrus geamurile de la uşa sediului PNL Deva

Un bărbat de 43 de ani, din mu­ni­ci­piul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…

17 ore ago

Investiții de 1,2 milioane de euro pentru școala din Gurasada

Magdalena Șerban ADR Vest este poarta spre in­ves­tițiile mari pe care administrațiile pu­blice locale au…

17 ore ago