În august, o nouă expoziţie de insigne, la Vălişoara

„Congresul naţional de insignografie”, organizat la Bucureşti, luna trecută, a adus în comuna Vălişoara, diplome şi plachete, prin participarea celor patru împătimiţi ai „podoabelor cu ac”, localnicii Dorel şi Mariana Huh, primarul comunei Vălişoara, Mircea Rovinar (foto), şi fiul acestuia, Raul. Totodată, aşa cum era de aşteptat, o expoziţie de insigne organizată pe plan local nu va lipsi nici în acest an de la Vălişoara, ajungându-se la cea de-a 5-a ediţie.
S-a ajuns la ediţia a 5-a  
„În 18 august, cu ocazia Zilelor Comunei, va fi organizată cea de-a 5-a ediţie a „Expoziţiei de Insigne” din Vălişoara. Dacă până anul trecut am avut invitaţi colecţionari din judeţ, în frunte cu preşedintele ACIR, Tiberiu Kelemen, în acest an, şi-au anunţat intenţia de a participa şi colecţionari din Bucureşti şi Botoşani. Eu sunt membru ACIR din 2010, iar fiul meu, Raul, care se pare că mi-a moştenit pasiunea, este din 2012. Colecţia personală presupune exponate din fotbalul intern şi internaţional, dar şi pionieri ai PCR şi diferite insigne de tineret de pe vremea PCR-ului. Mai vreau să menţionez că îmi doresc să iniţiez nişte diplome care să ilustreze personalitatea marelui nostru erou Avram Iancu, căni de porţelan, busturi, medalioane, farfurii, în general simboluri prin care să-l putem omagia. Acestea vor fi dăruite colecţionarilor care vor expune în cadrul expoziţiei din acest an. Am legiţimaţia cu numărul unu la Societatea Naţională Avram Iancu şi vreau să promovez în zona Vălişoara, personalitatea Crăişorului Munţilor. În 20 iulie, la Deva, va fi organizată o altă expoziţie şi mai urmează încă una, în toamnă”, arată Mircea Rovinar, primarul comunei Vălişoara.
Ce este ACIR
Asociaţia Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR) a fost înfiinţată în anul 2009, la Petroşani, şi numără în jur de 100 de membri. Printre fondatori s-au numărat, la acea vreme, Mircea Rovinar, Dorel Huh şi Mariana Huh. De altfel, Vălişoara reprezintă singura localitate din mediul rural ce apare în scriptele asociaţiei, lucru care îi face pe localnici tare mândri.  „Este foarte bine ca o comunitate mică să fie mai puternic şi mai frumos reprezentată decât altele, unde, iniţial, se putea crede că ar fi putut exista mai mult potenţial. Dorim să dezvoltăm acest segment şi în viitor”, mai arată Mircea Rovinar. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

2 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

2 ore ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…

2 ore ago

Primăria Deva caută soluții pentru repunerea în funcțiune a telecabinei de la Cetate

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…

2 ore ago

ȘOSELE MAI SIGURE ÎN HUNEDOARA: Scădere istorică a accidentelor rutiere grave și a numărului de victime în primele nouă luni ale anului

Bilanț încurajator pe șoselele din ju­dețul Hunedoara. Numărul acci­den­te­lor rutiere grave, al persoanelor care și-au…

2 ore ago

Scandal cu pumni și amenințări într-un centru comercial din Deva: 5 persoane anchetate, au fost emise brățări electronice pe noua lege a violenței

Un conflict spontan izbucnit într-un centru comercial din municipiul Deva s-a lăsat cu dosare penale,…

3 ore ago