În atenția Ministerului Culturii

Stimată Doamnă Ministru, Raluca Turcan,
Stimați reprezentanți ai Minis­te­rului Culturii,
După cum știți, vara aceasta, la București, la Palatul Dacia-România a avut loc expoziția Nymphs and Zombies, în cadrul expoziției de artă – Art Safari.
Vă înaintez această adresă deoa­re­ce doresc să îmi exprim indignarea și inacceptarea față de faptul că religia și cultura creștine sunt defăimate în numele libertății de exprimare. Ex­po­ziția Zombies reprezintă o blasfemie și o defăimare la adresa religiei creș­tine, în special prin aluziile grotești la scena Răstingnirii Mântuitorului Nos­tru Iisus Hristos și scena Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus în brațe.
Libertatea de exprimare este un drept fundamental al fiecărui cetă­țean, o democrație sănătoasă func­țio­­­nând doar atunci când libertatea reprezintă baza existenței noastre. Cultura trebuie să fie un pilon al de­mocrației, fortificând libertatea și adu­când valoare prin valențele sale so­cietății în care se manifestă. Așa­dar, astfel de manifestări extrava­gan­te care aduc o anti-valoare, denigrând sim­boluri culturale milenare sunt inac­ceptabile, atât din punct de vedere cultural, cât și democratic, ele fiind o formă modernă de ostracism disi­mulat într-o nuanță culturală abs­tractă, reprezentând o încercare de de­nigrare și lezare a identității creș­tine.
Totuși, România este o țară cu o cul­tură care promovează de secole valorile și învățăturile creștine.
De aceea, atunci când anumite ac­țiuni profanatoare lezează o întreagă cultură și religie, defăimând și pro­movând i­ndirect blasfemia, în numele libertății de exprimare, aveți datoria de a acționa.
Trebuie să gestionați astfel de situații într-un mod cât mai respon­sa­bil și echilibrat astfel încât să asigurați un climat de exprimare respectuoasă, un climat care să împuternicească principiul libertății de exprimare dar și un climat în care cultura românească și fundamentul creștin autohton să nu fie ponegrite ori lezate în numele libertății de exprimare.
Este inexplicabil faptul că, până în pre­zent, nu ați reacționat la această ex­poziție. Aveți datoria să acționați pentru protejarea patrimoniului cul­tu­ral românesc, pentru protejarea religiei și simbolurilor creștine în fața defăimărilor și să fortificați principiul libertății de exprimare în astfel de contexte delicate.
Vă rog să îmi oferiți în cel mai scurt timp posibil poziția dumneavoastră oficială în legătură cu această expo­zi­ție și să îmi transmiteți pozițiile cul­telor religioase în legătură cu acest subiect.
Vă rog să îmi confirmați primirea acestei adrese și să îmi comunicați o dată la care îmi veți oferi un răspuns.

Cu deosebită considerație,
Anamaria Gavrilă,
Deputat Independent

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

11 ore ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

11 ore ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

o zi ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

o zi ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

o zi ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

2 zile ago