Categories: Comunitate

Spectacole de pricesne la Deva şi Petroşani

Magdalena Șerban

În Postul Paștelui, perioadă cu o mare încărcătură spirituală, sunteți așteptați la un spectacol de pricesne ce se va desfășura sub genericul “Veniți creștini la rugăciune! ”.
În data de 2 aprilie, începând cu ora 18:00 acesta va avea loc la Teatrul de Artă din Deva, iar în 3 aprilie, de la ora 17:00 va fi pus în scenă la Teatrul Dramatic “I.D.Sîrbu” din Petroșani. Or­ga­nizatori sunt Consiliul Județean Hune­doara și Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, cu bine­cu­vântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei.

Rugă către Cer
„Programul artistic al ambelor eve­nimente îi va reuni pe cunoscuții interpreți de muzică populară Mariana Anghel, Ionuț Fulea și Marcel Anghel, precum și Grupul Vocal Anghelos, dirijor Traian Stoiță. La Deva, va fi prezen­tă și Corala Sacerdotes a Episcopiei Devei și Hunedoarei, dirijor, pr. Daniel Balea. Intrarea este liberă, pe bază de invitații, iar acestea se pot procura de la Agenția Teatrului Dramatic “I.D.Sîrbu” din Petroșani, de marți până joi, între orele 13:00-17:00, vineri între 9:00 și13:00, sâmbătă între 17:00 și 21:00 și duminică între 11:00 și 14:00. Pentru Agenția Tea­trului de Artă din Deva, orarul de ridicare este de luni până vineri, între 11:00 și 16:00. Vreau să subliniez faptul că priceasna semnifică o cân­tare bisericească ortodoxă care aco­peră intervalul din timpul Sfintei Liturghii în care preotul şi credincioşii se împărtăşesc. Denumirea prices­ne­lor vine din slavonă, mai exact de la cuvântul prĕčĩstĩna ce se traduce ca preacurata, iar, în timp, această sin­tagmă a devenit simbolică pentru o gamă largă de cântece aparţinând fol­clorului religios românesc. Pricesnele româneşti au un conţinut tematic variat, centrat în special pe com­por­tamentul moral creştin, rugăciune de iertare, mulţumire şi laudă la adresa lui Dumnezeu, a Preacuratei Fecioarei Maria şi a sfinţilor. Sunt cântate de grupuri teologice, în special în biserici, dar au intrat și în repertoriul unor ar­tişti populari păstrători ai folclorului şi valorilor autentice românești. Vă aștep­tăm cu mare drag să vă bine­cu­vântați inimile cu puterea mesajului creștin”, a fost invitația lansată de Ciprian Roman (foto), managerul Cen­trului de Cultură și Artă al Județului Hune­doara. Potrivit acestuia, prices­nele rămân cântece religioase stră­vechi, pe cât de vechi sunt credința și dragostea poporului român în Domnul nostru Iisus Hristos.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

10 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

10 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

10 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago