Impozite mai mici pentru locuitorii a patru străzi din Simeria

Natalia Bumbac

Locuitorii oraşului Simeria vor scoate din buzunar aceleaşi sume de bani, ca şi în anul 2016, pentru a-şi plăti taxele şi impozitele la primărie. Cu excepţia celor care locuiesc pe străzile Constantin Brâncoveanu, Ioan Slavici, Griviţa şi Plevna, unde impozitele pe proprietăţile imobiliare au scăzut.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Economice – Biroul Impozite Taxe şi Executări Silite din cadrul Primăriei Simeria, proprietarii de clădiri rezidenţiale, persoane fizice, vor plăti un impozit de 0,10 la sută din valoarea impozabilă a clădirii. Persoanele fizice care au în proprietate clădiri nerezidenţiale vor avea de achitat sume echivalente cu 0,7 la sută din evaluarea valorii impozabile a clădirii, în baza prevederilor Codului fiscal. Persoanele juridice vor fi taxate cu 1,3 la sută din valoarea contabilă a evaluării imobilului care se întocmeşte o dată la trei ani, sau mai poate fi valoarea din autorizaţia de construcţie, dacă a fost construită în ultimii trei ani. Şi pentru mijloacele de transport, impozitele au rămas la nivelul celor din 2016.
Primăria Simeria acordă o reducere de 10 la sută pentru persoanele fizice care achită impozitul integral până la data de 31 martie. Sunt scutite de la plata impozitelor persoanele fizice care sunt încadrate cu gradele I şi II de handicap, veteranii de război şi văduvele de veterani de război necăsătorite sau cei care beneficiază de prevederile Legilor nr. 118/1990 şi nr. 189/2000.
Locuitorii de pe străzile Constantin Brâncoveanu, Ioan Slavici, Griviţa şi Plevna din oraşul Simeria vor plăti impozite mai mici, după ce s-a făcut o revizuire a zonării fiscale a teritoriului oraşului, în baza căreia, zona respectivă a fost încadrată din categoria C în categoria D. Autorităţile publice locale au decis reîncadrarea zonei, din punct de vedere al valorii impozitelor, deoarece în acel perimetru au loc frecvent inundaţii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Activarea facturii electronice PPC echipează cu panouri fotovoltaice o școală din județul Timiș

Panouri fotovoltaice pentru școli, energie pentru tine   Trecerea la factura electronică este, pentru majoritatea…

47 de minute ago

În urmă cu puțin timp, pe raza localității Peștișu Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz, în care se aflau în total, 11 persoane

Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizați pompierii Detașamentului Hunedoara cu o autospecială de…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

22 de ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

22 de ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

22 de ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

22 de ore ago