Categories: Comunitate

Ilia: tractor şi tocătoare de vegetaţie, din fonduri europene

 

Magdalena Șerban
Grupurile de Acțiune Locală (GAL) fa­cilitează finanțarea flexibilă a sate­lor, implicarea directă a autorităților publice și a oamenilor, precum și re­ducerea birocrației pentru obținerea fondurile europene. Cu o apartenență la Asociația SARGEȚIA GAL 1, ad­mi­nis­trația din Ilia nu putea rata ocazia să câștige fonduri nerambursabile de la UE pentru a mai materializa o in­vestiție, de data aceasta una ce ur­mă­rește dotarea cu echipamente pentru administrarea domeniului public, mai exact achiziționarea unui tractor și a unei tocătoare de vegetație.

Fără bani din
buzunarul public local
,,Demersul are o valoare nerambur­sabilă de 56.396,00 euro și va aduce plusvaloare activității noastre edilitare. Când te gospodărești la primărie cu forțe proprii, ai nevoie de utilaje, acce­sorii și echipamente pentru a face față cerințelor fiecărui anotimp. De la dru­muri, la deszăpezire, totul ne revine în sarcina publică, așa că trebuie să exe­cutăm diverse lucrări, indiferent de vreme. Existând această oportunitate ca prin GAL să reușim să obținem finanțare, am concretizat-o. Suntem în faza de pregătire pentru procedura de achiziție. După cum am mai spus cu diverse ocazii, orice axă europeană și gu­vernamentală care ne asigură eli­gibilitate, întrunind condițiile prelimi­narii, o vom accesa. Ne bazăm pe banii de la Uniunea Europeană, cu precă­dere, fiindcă de la bugetul propriu orice leu contează. Alocările noastre sunt limitate și le folosim îndeosebi pentru a întocmi noi studii de fezabilitate și docuemntațiile necesare pentru noi investiții pentru care ne dăm toată silința să câștigăm finanțare. Obiec­tivele abordate sunt parte din strategia de dezvoltare locală și o componentă esențială pentru buna funcționare”, a declarat Marius Omotă (foto), primarul din Ilia, unul dintre edilii campioni ai județului în ce privește programele investiționale implementate.

Cu ce ajută echipamentele
În primul rând, sunt necesare la îndepărtarea rapidă a ierbii înalte și a lăstărișului de pe marginea drumurilor comunale pentru o vizibilitate rutieră optimă, apoi la tocarea vegetației abun­dente, a buruienilor și a tufișurilor de pe terenurile aparținând domeniului public. Lista continuă cu cosirea și to­carea resturilor vegetale pe suprafe­țele mari din satele arondate, mărun­țirea crengilor rezultate din toaletarea copacilor de pe marginea drumurilor, scăzând volumul de deșeuri trans­portate la groapa de gunoi, eliminarea necesității de a închiria sau contracta firme externe pentru servicii de cosire și defrișare (deci bani cheltuiți de la pușculița primăriei), iar prin atașarea altor accesorii la tractor (remorcă, lamă de zăpadă), utilajul devine util în orice anotimp.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

22 de ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

22 de ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago