Categories: Actualitate

Iertată de judecători, a cerut să-și execute pedeapsa

O ceartă între două femei din Țara Ha­țe­gului, presărată cu înjurături și păruieli, s-a sfârșit în sala de judecată. Cea care a ieșit „învingătoare” din confruntare s-a ales cu o condamnare la amendă penală. Instanța a decis că se poate amâna executarea a­menzii pe un termen de doi ani, dar con­dam­nata a cerut singură să–și execute sen­tința. În acest fel ar fi vrut să scape de cei doi ani de supraveghere.

Nu i-au acceptat solicitarea
Întreg scandalul care a culminat cu o bă­taie între tinere s-a petrecut în fața Primăriei Totești, protagonistele fiind în conflict de mai multă vreme. Nicoleta M., de 38 de ani, și-a lovit rivala cu palmele și pumnii peste cap, urechi și ceafă, respectiv a lovit-o cu capul de volanul autoturismului, după care a tras-o din mașină și a trântit-o la pământ. În fața ju­de­cătorilor, femeia a spus că doar s-a înjurat cu victima, însă declarațiile ei au fost con­tra­dictorii. Judecătoria Hațeg a condamnat-o la o amendă penală de 3.600 lei și plata către victimă a peste 7.000 de lei, drept daune morale și materiale. Deși a scăpat de plata amenzii penale, tânăra a cerut la Curtea de Apel Alba Iulia să se dispună executarea pe­depsei, adică plata sancțiunii. ”Prin apelul de­clarat și motivat în scris, inculpata a solicitat, în principal, ridicarea măsurilor de supra­ve­ghere. (…) În ceea ce privește solicitarea sub­sidiară, s-a arătat că deși amânarea aplicării pedepsei reprezintă o sancțiune mai ușoară decât executarea efectivă, față de situația concretă a inculpatei (respectiv împrejurarea că datorită faptului că lucrează (n.r. în Italia) și vine în România doar în perioada concediului de odihnă este imposibilă o eventuală pre­zentare lunară la serviciul de probațiune), so­lu­ția amânării aplicării pedepsei este mai îm­po­vărătoare decât executarea (plata efec­tivă) amenzii penale”, se arată în dosar. Com­pletul de apel a considerat că apelul tinerei este nefundat, astfel că a fost menținută sen­tința Judecătoriei Hațeg. (M. Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie dă con­ce­dii medicale cum do­rește inimioara ei. Zvo­nerii au…

21 de ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok Băneasă, inventator Pentru că toate cele şase invenţii şi programe ale Academiei Inventcor…

21 de ore ago

Bulina neagră

R.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

21 de ore ago

Proxenet din Petroșani – în pușcărie pentru că n-a achitat daunele victimelor

Individul aflat în Penitenciarul Deva a fost condamnat de către o instanță din Alba Iulia…

21 de ore ago

Parteneriat între Hunedoara și China

Ieri, într-o superbă zi de toamnă, cu lumina blândă a soarelui și un cer senin,…

21 de ore ago

Au găsit o grenadă

Ieri, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipajul pirotehnic din cadrul…

21 de ore ago