Categories: ActualitateFlash

Ieri, 90 de finanţişti au fost puşi pe liber

Sorina Popa

Ieri, 90 de salariaţi ai Direcţiei Finanţelor Publice Hunedoara, dintr-un total de 414 de angajaţi, au primit preavize, după ce guvernul a aprobat strategia de reorganizare a ANAF.
Preavize au primit inclusiv directorul general şi cei trei adjuncţi ai săi. Totuşi, Florian Şerban (foto), care a condus Direcţia Finanţelor Publice Hunedoara în ultimul an, a fost numit drept şef al Administraţiei Fiscale a judeţului Hunedoara, de la 1 august, cu împuternicire. Potrivit lui Florian Şerban, funcţionarii cu preavize vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi vacante, în funcţie de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităţilor deficitare. „În termen de şapte zile, lista posturilor vacante va fi afişată la sediul nostru. În cazurile în care pentru acelaşi post optează doi sau mai mulţi funcţionari publici, se va organiza concurs pentru ocuparea funcţiei de execuţie sau de conducere. În 30 de zile, cei cu preaviz vor trebui să meargă la concurs pentru ocuparea posturilor vacante”, a declarat Şerban. De la 1 august, Direcţia Finanţelor Hunedoara s-a desfiinţat, în locul ei funcţionând Administraţia Fiscală Hunedoara. De asemenea, nu vor mai exista administraţii fiscale orăşeneşti. Acestea se desfiinţează, iar în locul lor apar servicii fiscale orăşeneşti, care vor fi conduse de şefi de serviciu.
Guvernul a avizat, la sfârşitul lunii iunie, înfiinţarea Direcţiei Antifraudă, care va funcţiona inclusiv sub supravegherea Parchetului de cercetare penală, prin preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Gărzii Financiare.
În primăvara acestui an, premierul a anunţat că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Garda Financiară şi Direcţia de Control Vamal vor fi reorganizate într-o Direcţie Antifraudă, care se va ocupa ţintit de combaterea evaziunii fiscale la accize, legume-fructe şi alte produse, nu de „buticul din colţ“. Guvernul a aprobat recent cele opt sedii ale direcţiilor financiare regionale, la Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Galaţi şi Bucureşti.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

10 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

10 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

10 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

10 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

10 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

10 ore ago