Categories: EvenimentFlash

Iată unde sunt banii pentru sănătate

Carmen Cosman

Contractul pentru reabilitarea Secţiei Interne a Spitalului Judeţean Deva a fost suplimentat cu aproape 3 milioane de lei, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) spun că aceste costuri au apărut ca urmare a unor lucrări neprevăzute. De precizat că lucrările respective au fost contractate de DSP, urmând ca după finalizarea lor, secţia să fie dată înapoi, în administrarea spitalului devean.

S-a suplimentat suma imediat

Modernizarea Secţiei Interne a Spitalului de Urgenţă Deva a costat 8,6 milioane de lei (n.r. – 86 miliarde de lei vechi), mai mult cu 2,6 milioane de lei decât valoarea iniţială. Pe parcursul derulării proiectului, s-a constatat că sunt necesare lucrări suplimentare şi că suma alocată iniţial nu mai este suficientă. Aşa că fondurile executantului, SC Valnel Construct SRL Luncoiu de Jos, au fost imediat suplimentate. „Execuţia acestei lucrări era necesară, pentru ca unitatea să fie uşor de acreditat şi să corespundă tuturor standardelor în vigoare”, a declarat directorul DSP Hunedoara, dr. Dumitra Ştefan. Aceasta a precizat că a fost necesar să fie construită o intrare pentru pacienţi pe targă, încă o scară de acces – impusă ca standard de avizare de către Pompieri, a fost pus la punct un sistem funcţional de comandă bolnav – pacient, s-au schimbat instalaţiile, caloriferele şi chiar şi pavimentul. Iar extinderea, mai spune sursa menţionată, a fost necesară pentru ca numărul de paturi existent în această secţie să aibă alocat spaţiul obligatoriu stabilit de normativele în vigoare.

Preţuri generoase

Potrivit datelor oficiale, în total, au fost reabilitaţi şi modernizaţi 1.073 de metri pătraţi, în timp ce alţi 1.029 mp reprezintă extinderea secţiei. Iar costurile au fost generoase, adică 800 de euro/mp pentru extindere şi 500 de euro mp pentru lucrările de reabilitare. Dumitra Ştefan a precizat, însă, că aceste costuri sunt sub preţul standard aprobat de Ministerul Sănătăţii.
Spre comparaţie, pentru modernizarea Secţiei ATI de la acelaşi spital, Ministerul Sănătăţii a anunţat la începutul acestui an că alocă suma de 300.000 de lei. În plus, la lucrările deja realizate la Spitalul Judeţean Deva – adică prelungire UPU, Baia Sărată şi Laboratorul de Analize Medicale – costurile execuţiei nu au depăşit 280 de euro/mp.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Daca veti gasi legatura dintre administratorului firmei constructoare si persoana care gestioneaza fondurile DSP-ului, veti intelege de ce au fost majorate costurile...dar nu ne mai mira nimic

Recent Posts

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o oră ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

o oră ago

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o oră ago

Gura lumii

Panică mare în re­gi­unea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de insti­tuții…

o oră ago

Bulina albă

Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…

o oră ago

Au spus PAS SCUMPIRII APEI ȘI CANALIZĂRII! Interviu cu directorul general al APA PROD S.A. Deva, ing. Dorin Gligor

De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…

o oră ago