FC Hunedoara a debutat în forţă în eşalonul trei şi a reuşit scorul rundei inaugurale, 5-0, cu modesta Bihorul Beiuş. Alb-albaştrii s-au instalat astfel pe locul întâi al clasamentului, iar suporterii şi oficialii speră ca echipa lor să rămână lideră până în ultima etapă, pentru a promova în liga secundă.
Călcaţi de „taur”
Susţinuţi frenetic de peste 1.000 de spectatori însetaţi de fotbal de calitate, FC Hunedoara a început cu dreptul aventura în Liga a III-a. Cu doar trei titulari din echipa care câştiga campionatul Ligii a IV-a, trupa pregătită de Eusebiu Şuvagău a făcut instrucţie cu Bihorul Beiuş, echipă ce parcă nici n-a fost pe teren. Tonul iureşului alb-albastru l-a dat Zelencs, care şi-a respectat renumele de „El Torro” (taurul) şi a „înfipt” două goluri în plasa adversă în prima repriză. Zelencs a deschis scorul, după mai puţin de două minute de joc, reluând cu capul din careul mic, mingea centrată de pe stânga de Corobea. Tot el a dus scorul la 2-0 (min. 33), după ce a driblat cu uşurinţă în careu doi fundaşi adverşi şi a trimis mingea la colţul lung.
Şandor, gol şi pasă de gol
Şarjele ofensive ale alb-albaştrilor au continuat şi după pauză, întrucât bihorenii au fost lipsiţi de reacţie, iar până la final, hunedorenii au mai punctat de trei ori. P. Păcurar (56) a dus scorul la 3-0, cu un vole imparabil, după o centrare perfectă a „veteranului” Marcel Şandor, intrat la pauză. Hodor (59) a scuturat şi el plasa porţii adverse cu un alt vole, iar Şandor şi-a respectat renumele de atacant pur sânge şi a închis tabela, marcând în poarta goală, după ce i-a furat mingea portarului Odobasianu, 5-0.
Îi caută nod în papură, deși știu bine că nu-l pot înlătura. Totuși, dorința politicului…
Florin V. din Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru cinci infracțiuni de…
Alexandru Cătălin Niță, sportiv legitimat la Clubul Pantera Neagră din Petroșani Pentru că a cucerit…
Magdalena Șerban Vești bune și mult așteptate dinspre Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul…
Acuzat de infracțiunile de furt calificat, tâlhărie calificată, sustragerea sau distrugerea de probe ori de…
Bărbatul era confuz și le-a spus polițiștilor rutieri că merge la muncă, pentru că este…