Categories: FlashSport

Hunedorenii au pretenţii maxime

Ciprian Marinuţ

Ambele echipe hunedorene din eşalonul trei demarează în returul campionatului cu gândul la promovare. FC Hunedoara e mai aproape de obiectiv, întrucât porneşte de pe locul doi, la cinci puncte de lidera Luceafărul Oradea, dar şi CFR Simeria mai are şanse teoretice, deşi e doar pe locul şase, la 12 puncte de prima clasată.

A avea sau a nu avea drept de promovare
FC Hunedoara e favorită certă, azi, în partida din prima etapă, pe care o va disputa în deplasare cu Bihorul Beiuş (locul 13, cu numai opt puncte). Trupa antrenată de Ioan Petcu a mers bine în meciurile amicale şi dă impresia că are forţa să câştige fără probleme. Dincolo de capacităţile fotbalistice necesare pentru a urca pe primul loc, alb-albaştrii trebuie să se mişte cu talent şi la FRF, întrucât, momentan, se află pe lista neagră a echipelor interzise la promovare. Federaţia a amânat răspunsul la contestaţia hunedorenilor şi va răspunde oficial abia săptămâna viitoare. „Nu există o sancţiune în regulament care să interzică promovarea în termenii articolului pe care noi îl contestăm şi nu se poate ca acest drept să-ţi fie interzis la mijloc de campionat. Vrem ca FC Hunedoara să încheie campionatul pe primul loc”, a spus Ionel Danciar, organizatorul de competiţii de la FC Hunedoara.

Luptă până la capăt
Ţinută la distanţă de primele locuri de parcursul modest din tur, CFR Simeria e hotărâtă să schimbe ecuaţia promovării în favoarea sa în retur. Cu fostul secund Marius Opric devenit antrenor principal, feroviarii n-au renunţat la visul de a „urca” în Liga a II-a. „Lotul a rămas acelaşi, însă acum e mai omogen şi are un moral bun. Vom juca toate meciurile la victorie şi vom lupta pentru promovare, atâta timp cât vor exista şanse teoretice”, a spus Opric. CFR Simeria (locul 6) va începe returul cu un meci în deplasare la Milenium Giarmata (locul 10).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

o zi ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

o zi ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

o zi ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

o zi ago

Văcuță salvată din prăpastie

Timp de mai bine de șase ore, pompierii Secției Brad au înfruntat astăzi, provocările unei…

o zi ago