Hunedorenii, asaltaţi de sondaje

Sorina Popa

Pentru că se termină vacanţa şi politicienii se întorc în curând la lucru, toată lumea comandă sondaje, ca să ştie cum îi privesc alegătorii pe candidaţii la alegerile de anul viitor. Aşa se face că democrat-liberalii hunedoreni au vrut să afle cum stau candidaţii lor faţă de contracandidaţii de la celelalte partide, efectuând în acest sens un sondaj de opinie în rândul hunedorenilor.

Plătiţi după numărul celor intervievaţi
Astfel, zeci de tineri se plimbă prin oraş, aşteptând oamenii să iasă din blocuri, pentru a le adresa mai multe întrebări, privind problemele municipiului, cu cine votează pentru funcţia de primar şi cu ce partid la Consiliul Local. Pentru aceste întrebări, pe lista celor care îi intervievează pe locuitorii municipiului Hunedoara, sunt Ovidiu Hada (PNL), Viorel Arion (PDL), Mihai leu (PC), Nicolae Schiau (independent), Barna Bende (UDMR) şi Ovidiu Crişan (PDL). Interesant că preşedintele organizaţiei municipale a PSD Hunedoara, Dan Bobouţanu, nu apare în acest sondaj, deşi USL nu a stabilit, deocamdată, oficial, candidatul pentru funcţia de primar al municipiului Hunedoara. Ciudat este şi faptul că tinerii care efectuează sondajul respectiv nu iau nici o dată de identificare de la cei chestionaţi pe stradă şi, potrivit unor surse, aceştia mai bifează singuri pe listele respective, fiind plătiţi în funcţie de numărul celor intervievaţi. Tot în acest chestionar mai sunt două întrebări, legate de postul de preşedinte al Consiliului Judeţean, cetăţenii având de ales între Mircea Moloţ (PNL), Dorin Gligor (PDL) şi Mircia Muntean (UNPR). Ideea este că, dacă în acest fel vor politicienii să afle cum sunt văzuţi ei de către alegători, ne vom trezi cu candidaţi tot mai slabi la viitoarele alegeri.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune contracronometru la Deva: doi cățeluși salvați din adâncurile unei conducte de canalizare

Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…

13 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

o zi ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

3 zile ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

3 zile ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

3 zile ago