Florin Oancea, în pole position în sondajul liberalilor

Sorina Popa

Sondajul comandat de PNL Hunedoara, privind candidatura pentru Primăria Deva, îl dă pe Florin Oancea (foto) ca favorit. Potrivit liderului PNL Deva, Tiberiu Balint, săptămâna trecută, Oancea s-a reînscris în partid.
Fostul viceprimar al Devei a plecat din PNL în 2012, a candidat independent la postul de edil şef al reşedinţei de judeţ, iar la alegerile locale de anul trecut a mers pe mâna celor de la ALDE. Nici de data asta nu a reuşit. Acum vrea din nou să candideze la funcţia de primar.
„Am făcut până acum trei sondaje. Unul la nivelul Biroului Politic al PNL Deva. Membrii au trebuit să facă propuneri pentru candidat. A mai fost un sondaj, pe stradă, am întrebat membrii noştri şi simpatizanţii, pe cine văd drept candidat. Şi, al treilea sondaj, efectuat de o casă de sondare din Bucureşti”, a declarat Tiberiu Balint, preşedintele PNL Deva.
Deputatul Lucian Heiuş, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, a confirmat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că Florin Oancea a ieşit pe primul loc în acest sondaj. Au fost testaţi, în prezent, Florin Oancea, Tiberiu Balint, Dorin Gligor şi Marcel Morar. Însă, nu acesta e finalul, ci va mai fi realizat un sondaj în următoarele luni, susţine liderul liberalilor hunedoreni.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

JAF DE O VIOLENȚĂ EXTREMĂ ÎN ORĂȘTIE: Vânzător lovit și prădat de încasări în plină seară! Poliția a identificat un suspect

Momente de groază sâmbătă seara într-un magazin din municipiul Orăștie. Un tânăr angajat a căzut…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…

o zi ago

Bulina neagră

David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…

o zi ago

O cursă contra cronometru pentru demnitate: Un hunedorean întors din Anglia cu cancer în fază terminală a fost arestat în baza unei condamnări mai vechi

Un apel disperat zguduie comuni­tatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…

o zi ago