Categories: Actualitate

Hunedoreni urmăriţi internaţional, încă de negăsit

Poliţiştii încearcă să dea de urma a 33 de hunedoreni, unii dintre ei dispăruţi, însă cei mai mulţi, condamnaţi pentru fapte grave, cum ar fi omor sau tentativă de omor, tâlhărie sau trafic de carne vie.
Celebri sunt doi hunedoreni, Anca Maria Murg şi Sorin Vasile Benegui, ambii din Orăştie, condamnaţi la câte 20 de ani de închisoare fiecare, pentru infracţiunea de omor. Cei doi au fost implicaţi într-un scandal izbucnit într-o noapte din august 2007, la o discotecă din comuna Băcia, în urma căruia, un tânăr de 18 ani a murit. Benegui a făcut anul acesta, prin interpuşi, o intervenţie, considerându-se nevinovat, însă nu s-a aflat unde se ascunde. Un alt exemplu este Ioan Bolfa din Hunedoara, condamnat la opt ani de închisoare pentru tentativă de omor. După ce s-a dat sentinţa în cazul său, acesta a dispărut înainte de a fi încarcerat şi nici până astăzi nu s-a reuşit prinderea lui. Totuşi, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Hunedoara a reuşit să prindă cu ajutorul Interpolului zeci de hunedoreni cercetaţi pentru diferite infracţiuni, iar cei mai mulţi se ascundeau în state cum ar fi Italia, Spania, Franţa, Austria ori Germania. (M.Gânju)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

13 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

13 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

13 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

14 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

14 ore ago