Hunedoreni decedaţi, semnatari ai petiţiei împotriva accizei la benzinã

Mai mulţi hunedoreni care au decedat în urmă chiar şi cu cinci ani, figurează pe listele întocmite împotriva accizei la carburanţi de o formaţiune politică. Descoperirea a fost făcută de inspectorii Corpului de Control al premierului, după ce au fost analizate listele trimise către Guvern de către reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară (PMP).
Peste 300.000 de semnături
Militanţii şi simpatizanţii PMP au demarat o acţiune de strângere de semnături, prin care oamenii îşi arătau dezacordul faţă de decizia premierului de a majora acciza la carburanţi. La nivel naţional, circa 300.000 de persoane au semnat petiţia depusă la Secretariatul General al Guvernului, la finele lunii trecute, iar listele au ajuns la verificat la Corpul de Control al prim-ministrului. Astfel, au fost descoperite persoane care erau decedate de mai mulţi ani, şi care nu doar că figurau pe liste, ci şi semnau pentru demersul PMP. Printre morţii cu semnături pe lista respectivă sunt şi hunedoreni, unii decedaţi încă din anul 2009.
Astfel, conform datelor transmise de Corpul de Control al primului-ministru, în judeţul nostru, cinci hunedoreni, chiar dacă sunt morţi, au semnat petiţia. Inspectorii arată că Trifan Maria, din Hunedoara, era decedată încă din anul 2010, Ţuţuman Gheorghe, din Hunedoara, decedat în 2009, Handrache Radu, decedat în 2012, ori Pau Nicoleta, decedată în 2013, au semnat petiţia împotriva scumpirii benzinei şi motorinei.
”Nu am legitimat oamenii“
Conducerea PMP Hunedoara susţine că, dacă sunt persoane decedate pe liste, cum arată inspectorii Corpului de Control, este vorba de o greşeală. ”Nu cunosc exact dacă sunt hunedoreni decedaţi pe liste, dar dacă apar, este doar o greşeală. Militanţii noştri, simpatizanţii au umblat pe străzi, au umblat prin oraşe, sate şi au cerut părerea cetăţenilor. Nu am obligat pe nimeni să semneze, nu am legitimat oamenii. Este clar că nu prea are cum să fie oameni morţi. Nu ni s-a impus o cotă, acele liste nu includ serie de buletin, CNP şi nu ştiu cum au ajuns la concluzia că oamenii aceia sunt decedaţi”, a declarat Mihaela Brate, preşedinte interimar al PMP Hunedoara.
Corpul de control al prim-ministrului va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu posibile infracţiuni, dat fiind faptul că dintre cele 300.000  de semnături adunate la nivel naţional, peste 200.000 nu pot fi identificate, ar conţine date false sau ar aparţine unor persoane decedate. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

2 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

2 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

2 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

2 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

2 ore ago