Categories: Actualitate

Hunedoreanca Loredana Fieraru a intrat în finalã la „Românii au talent“

O hunedoreancă de numai 16 ani se numără printre primii trei finalişti ai concursului „Românii au talent“. Încă de la preselecţii, Loredana Fieraru (foto), însoţită de tatăl ei, Cristian, care o acompaniază la ţambal, a impresionat prin vocea şi talentul ei.
Loredana provine dintr-o familie modestă din municipiul Vulcan. Tatăl său, îndrăgostit de ţambal încă de pe vremea în care era adolescent, a descoperit talentul copilei pe când aceasta avea numai opt ani. „A început să cânte la diverse activităţi culturale organizate în oraş sau la şcoală, deşi nu a urmat nici o şcoală de muzică, ci doar exersa cu mine, acasă. Când avea 12 ani, am luat-o cu mine la diferite spectacole, cântând astfel pe mai multe scene atât din oraş, cât şi din judeţ“, spune Cristian Fieraru, tatăl Loredanei. Acesta mai povesteşte că, la rândul său, a învăţat să cânte singur, fără nici un ajutor. „Primul meu ţambal a fost unul construit de mine, pentru că nu îmi permiteam să cumpăr unul nou. Lucram cu ziua pentru a strânge bani, ca să pot cumpăra un ţambal mic“, precizează bărbatul.
Loredana şi tatăl său, Cristian, se numără printre primii concurenţi care au mers mai departe în marea finală a emisiunii, de pe 11 mai. Juriul a regăsit-o pe Andra în tânăra copilă din judeţul Hunedoara, spunând că atât timbrul vocal, cât şi înfăţişarea fetei sunt aproape identice cu cele ale apreciatei cântăreţe. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

20 de ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

20 de ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

20 de ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

22 de ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

22 de ore ago