Analizele de laborator au confirmat primul caz de gripă în judeţul Hunedoara. Este vorba de o femeie de 79 de ani, care nu s-a vaccinat antigripal. Au existat alte cinci suspiciuni de gripă, dar au fost infirmate în urma analizelor de specialitate.
Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara arată că săptămâna trecută s-au înregistrat 1.250 de cazuri de infecţii respiratorii. Potrivit DSP Hunedoara, numărul infecţiilor acute respiratorii este mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La nivel de judeţ, săptămâna trecută, erau 527 de cazuri de pneumonii, iar 190 de bolnavi au fost internaţi în spital. Până la acest moment au fost vaccinaţi 24.540 de hunedoreni cu vaccin gripal trivalent sezonier, iar DSP Hunedoara a cerut Ministerului Sănătăţii alte 5.980 de doze. „În zilele cu temperaturi scăzute, recomandăm populaţiei să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume”, a declarat medicul şef al DSP Hunedoara, dr. Cecilia Birău. În momentul în care o persoană se îmbolnăveşte, primul lucru pe care trebuie să îl facă este acela de a se autoizola. Următorul pas este de a contacta medicul de familie. Este total greşită automedicaţia şi, în special, tratarea, acasă, cu antibiotice, fără prescriere de la medic, au precizat specialiştii DSP Hunedoara.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…