Categories: Actualitate

Hunedorean condamnat pentru că şi-a agresat prietena

Un bărbat din municipiul Hunedoara, Florea Cismaru, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru că, din gelozie, şi-a înjunghiat şi agresat amica. În plus, hunedoreanul nu va avea voie să se apropie şi să comunice cu femeia pe care a agresat-o timp de doi ani de zile. Sentinţa a fost dată de Tribunalul Hunedoara şi nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

În vârstă de 78 de ani, Florea Cismaru a fost pus sub inculpare pentru tentativă de omor în 30 decembrie 2017 şi a fost trimis în judecată în luna ianuarie 2018. Conform anchetatorilor, în ziua de 29 decembrie 2017, în jurul orei 16.00, pe fondul unor nemulţumiri anterioare, care au degenerat în violenţe, inculpatul a mers acasă la prietena sa, cu care obişnuia să consume alcool din când în când, înarmat cu un cuţit. Cismaru aflase că femeia începuse o relaţie intimă cu un alt bărbat, ceea ce l-a înfuriat şi l-a umplut de gelozie. A agresat-o şi a tăiat-o cu cuţitul pe faţă, provocându-i o rană care a necesitat îngrijiri medicale de peste două săptămâni. Pentru fapta sa, Cismaru a fost arestat preventiv, după care a fost plasat în arest la domiciliu, acum fiind pus sub control judiciar. Iniţial, Cismaru a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, la pronunţarea sentinţei fapta fiindu-i schimbată în lovire şi alte violenţe. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

10 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago