Un hunedorean, de 32 de ani, a ajuns pe mâna oamenilor legii, fiind suspect de evaziune fiscală şi delapidare, cu un prejudiciu de peste 1.000.000 de lei. Acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, unde procurorii au dispus punerea lui sub control judiciar pentru 60 de zile, măsura putând fi contestată în instanţă.
Conform unor surse din anchetă, bărbatul se numeşte Mircea Bogdan şi este originar din comuna Dobra. Firmele pe care le administrează acesta au sediul în Bretea Mureşană, cu activitate în domeniul comercializării materialelor de construcţii. Potrivit probatoriului întocmit de ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Hunedoara, în perioada 2012-2014, hunedoreanul s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat prin omisiunea înregistrării în contabilitatea societăţii a operaţiunilor comerciale, precum şi prin înregistrarea de facturi fiscale false de la societăţi inactive din punct de vedere fiscal sau care nu confirmă realitatea operaţiunilor. În urma acestor activităţi, administratorul ar fi cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de peste 1.000.000 de lei. Totodată, procurorii îl acuză pe bărbatul de 32 de ani că a sustras anumite sume de bani nejustificate din conturile firmelor, motiv pentru care este învinuit de delapidare. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului şi a stabilirii implicării altor persoane în comiterea infracţiunilor care fac obiectul cauzei. (N.Bumbac)
În ciuda condițiilor meteorologice dificile, care nu au permis aterizarea pe heliportul spitalului Hunedoara (ceață…
L-au gratulat cu titluri și plecăciuni, dar el le-a dat cu flit. Spun gurile rele…
Prof. Mihaela Tetileanu, directorul Liceului Tehnologic Uricani Pentru derularea unui proiect cu finanțare europeană în…
Ionel S., fost polițist Pentru că a fost condamnat definitiv pentru cercetare abuzivă și fals,…
Statul român a economisit aproximativ 1,5 miliarde de lei pe an, a declarat ministrul Sănătății,…
Supărat în urma unui incident în trafic, un hunedorean a scos pe geamul mașinii un…