Categories: ActualitateFlash

Hunedoara şi Deva vor avea staţii de epurare moderne

Cristina Ghenea

Staţiile de epurare din Deva şi din Hunedoara vor fi reabilitate şi modernizate în cadrul unui proiect în valoare de peste 26 de milioane de euro. Potrivit reprezentanţilor ApaProd, lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul anului viitor.

Prin finanţare nerambursabilă

Lucrările presupun reconstruirea celor două staţii, astfel încât, acestea să corespundă cu cele mai înalte standarde de mediu. „Hunedoara şi Deva vor avea cele mai moderne staţii de epurare din judeţ. Acestea vor avea treaptă mecanică, biologică şi terţiară, ceea ce înseamnă că apa epurată se va încadra în normele de mediu, iar nămolul va avea o umiditate de maximum 36 la sută, astfel că va putea fi folosit în ardere, în cuptoarele de cogenerare, sau ca pământ de flori, ori în agricultură“, a declarat Victor Arion (foto), directorul general al SC ApaProd SA . Acesta a adăugat că lucrările vor fi executate în baza unei finanţări nerambursabile în valoare de 95.138.524,10 lei, adică, de peste 26 de milioane de euro, şi că organizarea de şantier este deja în plină desfăşurare, astfel că muncitorii se vor putea apuca de treabă curând.
Proiectul face parte dintr-un amplu program de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din judeţul Hunedoara, pentru care operatorul regional de apă a obţinut fonduri de coeziune în valoare de peste 100 de milioane de euro.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Cum spuneam mai deunăzi...deja sunt varză, dacă mai funcționează jumătate din fiecare.

    Dar așa e când te lupți pentru aparențe.

Recent Posts

Bărbat reținut pentru 24 de ore, în urma unor focuri de armă în municipiului Lupeni

Un bărbat de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce…

3 ore ago

Atac armat în Lupeni: Patru persoane împușcate bărbat care a încălcat ordinul de protecție

Un incident de o gravitate deosebită a avut loc duminică după-amiază în municipiul Lupeni, unde…

15 ore ago

Bărbat condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, depistat de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii din municipiul Hunedoara au depistat un bărbat pe numele căruia a fost emis un…

15 ore ago

Tineri reținuți de polițiștii din Vulcan, după sustragerea unui ATV

Intervenție rapidă a polițiștilor din Vulcan după ce proprietarul unui ATV a sesizat, prin apel…

15 ore ago

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcțiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte important pentru sistemul nostru energetic…

2 zile ago