Categories: Actualitate

Hunedoara este un judeţ întreţinut

Livia Botici

Salarii foarte mici, contribuţii aşişderea, cheltuieli cu şomajul şi pensiile, mult peste puterile economice ale judeţului şi nici o perspectivă de mai bine. Coroborate, toate aceste realităţi fac ca judeţul nostru să cheltuiască extrem de mult de la bugetul consolidat al statului şi să nu contribuie decât cu foarte puţin.

Bani puţini, cheltuieli foarte mari

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara, judeţul nostru consumă mult mai mult decât produce, ceea ce-l face a fi un parazit pe spinarea altor judeţe, care într-adevăr, aduc bani la bugetul statului. „În acest moment, judeţul Hunedoara încasează, de la cele 120.000 de persoane angajate, contribuţii pentru şomaj în valoare de aproximativ un milion de lei, lunar. De cealaltă parte, în fiecare lună, pentru cei 19.000 de şomeri hunedoreni, se plătesc ajutoare în valoare de 10 milioane de lei. De asemenea, din suma contribuţiilor lunare, pentru pensii, judeţul nostru reuşeşte să acopere numai 34 la sută din banii pe care îi primesc lunar pensionarii. Şi, pentru a acoperi necesarul pentru şomaj, dar şi pentru pensii, suntem nevoiţi să luăm bani de la bugetul consolidat al statului. Deşi este trist, trebuie să spunem că luăm de la gura altor judeţe, care într-adevăr, contribuie la buget, pentru a putea supravieţui”, a declarat Vasile Iorgovan, directorul executiv al AJOFM Hunedoara.

„Firmele private plătesc prost“

În acest moment, judeţul Hunedoara contribuie la bugetul consolidat al statului cu mai puţin de unu la sută, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. Motivul pare a fi acela că marea majoritate a hunedorenilor sunt angajaţi la privat, acolo unde salariile sunt foarte mici şi, implicit, şi contribuţiile sunt la fel. „Din cei 120.000 de hunedoreni angajaţi, avem 62.000 de persoane care obţin un venit net de aproximativ 700 de lei. Majoritatea dintre aceştia lucrează la privat. O altă problemă este că investitorii caută să facă un profit foarte bun, pe seama sărăciei hunedorenilor. Chiar zilele trecute, m-a căutat o persoană de la o ambasadă străină, care vroia să ştie care zone din judeţ sunt cele mai sărace şi unde ar fi oamenii dispuşi să muncească pe bani foarte puţini. De altfel, în acest moment, avem 425 de locuri de muncă vacante, la privat, dar din păcate, toate sunt plătite extrem de prost şi pentru a câştiga acei bani puţini, oamenii trebuie să muncească extrem de mult. Există chiar situaţii în care, de faţadă, muncitorul este atras cu un salariu frumuşel, dar, după ce este angajat, i se pune în vedere că pentru acei bani trebuie să facă o normă mult peste puterile omeneşti, motiv pentru care leafa îi va fi diminuată consistent. Acestea sunt noile tertipuri folosite de firmele private”, a mai declarat directorul executiv al AJOFM Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • in sfirsit un articol care reflecta adevarul, asa trebuie abordate toate problemele din societate .bravo

  • Domnule IORGOVAN sunteti cel mai tare....!!!!!!
    Deci si dumneavoastra recunoasteti ca statul asta prost plateste "NEMUNCA" mai bine decit „Firmele private(care) plătesc prost“
    Pai si atunci de ce naiba au protestat cei de la finante??? Numai la cei de la ALOFM &comp sunt justificate stimulentele????

Recent Posts

TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN MUNICIPIUL HUNEDOARA, ÎN URMA UNEI AMENINȚĂRI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de…

53 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un băiat rotofei a ajuns ditamai șeful peste un serviciu dintr-o administrație de prin zona…

19 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost realeasă în funcția de președinte…

19 ore ago

Bulina neagră

Liviu C., Pentru că a fost acuzat și găsit vinovat de trafic de minori, iar…

19 ore ago

Acțiune desfășurată în Valea Jiului, în cadrul operațiunii Jupiter

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coor­donarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și…

19 ore ago

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcţiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte impor­tant pentru sistemul nostru energetic…

19 ore ago