Hramul Mănăstirii Măgura

Magdalena Șerban

În mare zi creștină, cea a Schimbării la Față a Domnului, cu binecuvântarea Prea­sfințitului Părinte Nestor Hune­do­reanul – Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei și a unui sobor de preoți și diaconi, la Mănăstirea Măgura s-a săvârșit o Sfântă Liturghie prilejuită de sărbă­to­rirea hramului lăcașului. Câteva sute de credincioși și-au bucurat inimile cu puterea rugăciunii.

,,Taborul Hunedoarei ”
„A fost mai clar ca niciodată că suntem uniți prin credință. A venit multă lume vineri, printre cei prezenți numărându-se și câțiva colegi primari. Doresc să le mulțumesc în primul rând localnicilor și mai marilor bisericii, apoi fiilor satului și tuturor celor care ne-au fost alături. Dumnezeu e unul și același pentru toți, iar El ne sprijină mereu, chiar dacă nu prea merităm. S-a rostit omilia pericopei evanghelice citite la Sfânta Liturghie, în care este relatat mo­mentul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Taborului. Da­to­rită poziției geografice, mănăstirea noastră a fost denumită Taborul Hunedorei. După slujbă, toți au fost invitați la masă, bine­în­țeles, mâncarea fiind una de post. De altfel, în fiecare zi de duminică se întâmplă la fel, după slujbă. Să nu uităm că biserica re­pre­zintă ancora către realitatea cea adevărată și calea cea mai sigură prin care fiecare credincios se poate regăsi. Dumnezeu să ne ocrotească și să ne dea sănătate și în­țelepciune pentru a nu ne părăsi vreodată crezul Divin”, a afirmat Adinel Botescu, pri­marul din Mărtinești (comuna în care dăi­nuie mănăstirea). De amintit că bisericuţa de aici, de pe coama dealului, făcută din piatră, este dovada vie a locului în care a fost răsădită credinţa. A fost construită din grija preotului din Dâncu Mare și a cre­din­cioșilor (se mergea la clacă, pe atunci), iar mai apoi a fost ridicat așezămâtul monar­hal care de circa doi ani a devenit din schit, mănăstire.

Schimbarea la Față
În ce privește marele praznic, el se referă la momentul schimbării minunate la faţă a lui Iisus, în Muntele Taborului, în faţa ucenicilor săi Petru, Ioan şi Iacov, cu care a urcat ca să se roage. Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Şi-a arătat slava dumnezeiască înain­tea apostolilor: “Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fra­tele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veş­min­tele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2). Pe lângă semnificaţia religioasă, Schimbarea la Faţă a fost asimilată în popor ca zi ce marchează desparţirea de vară, altfel spus, schimbarea veşmintelor naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale no­u­lui anotimp care se pregăteşte să so­sească. De-acum, frunzele încep a se în­găl­beni, apele a se răci, iar păsările migratoare în­cep a-şi pregăti plecarea.