Marţi, când Biserica Ortodoxă Română a celebrat „Aducerea la Bari a moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae”, la Schitul ,,Schimbarea la faţă” din satul Măgura, comuna Mărtineşti, s-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Aici a slujit Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, alături de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
După Sfânta Liturghie, cei doi ierarhi au săvârşit o slujbă de binecuvântare a noilor clopote din curtea aşezământului monahal. Episcopul Gurie a ţinut să mulţumească administraţiei publice locale pentru actuala stare a drumului care duce către mănăstire, anul trecut putând fi parcurs doar cu maşini de teren.
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…