Categories: Actualitate

Hoţul voiajor, condamnat la cinci ani de puşcărie

Individul de 50 de ani a comis două spar­geri de unde a plecat cu bijuterii din aur, mii de euro şi lei. Ambele infracţiuni au fost co­mise în Deva, iar individul îşi studia cu atenţie casele pe care intenţiona să le jefuiască.
Adrian Iliescu este un infractor recidivist, de 50 de ani, de loc din Brăila, şi a fost prins în urma unui control în trafic derulat de poliţiştii rutieri din Deva, pe DN 7. În urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit că este autorul mai multor spargeri prin forţarea şi escaladarea ferestrei de la baia unor apar­tamente din municipiul Deva. La o sin­gură spargere, în iunie a.c., a plecat cu 20 grame bijuterii din aur, suma de 3000 euro şi suma de 10.000 lei. O lună mai târziu a pătruns, tot prin geamul de la baie lăsat rabatat, într-un alt apartament de unde a furat 2500 lei.
Unul dintre păgubiţi l-a recunoscut pe infractor după ce-l întâlnise în scara blocului, când acesta studia ce apartament poate fi spart. Când a fost prins de poliţişti, în urma percheziţiei asupra autoturismului pe care-l conducea, au fost găsite mai multe şuru­belniţe, mănuşi, bani, semn că individul cutre­iera regiunea în căutarea unor ţinte. La judecată, Iliescu şi-a şi-a asumat vinovăţia pentru infracţiunile comise şi a cerut ca jude­cata să aibă loc în procedura simplificată, numai că nu a recunoscut toate faptele reţi­nute în sarcina sa prin rechizitoriu. Individul a fost condamnat de Judecătoria Deva la câte doi ani de închisoare pentru cele două infrac­ţiuni de furt calificat. După adăugarea spo­rului de pedeapsă şi a unui rest neexecutat de 847 de zile de la o altă condamnare, Iliescu Adrian va sta circa 5 ani de zile în puş­cărie. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago