Categories: Eveniment

Hoţul nu e hoţ destul… dacă nu circulă fără permis

Un tânăr din comuna Ilia, care avea un plan foarte bine pus la punct, de a câştiga bani „cinstiţi”, s-a ales cu dosar penal, după ce ideea sa nu a mai putut fi pusă în aplicare. Din nefericire pentru el, în drum spre locul în care vroia să comită nişte furturi, individul a dat peste nişte poliţişti, care au descoperit că acesta conduce o maşină fără a avea permis.

A fugit de oamenii legii

Bărbatul de 26 de ani şi-a pus în gând să facă o şmecherie, pentru a-şi umple portmoneul de bani. Zis şi făcut! Şi-a sunat încă doi prieteni, un tânăr şi o tânără din comuna Brănişca, ambii de 19 ani, cu ajutorul cărora vroia să dea atacul la rezervoarele de combustibil ale autotrenurilor parcate pe raza comunei Luncoiu de Jos. Cei trei şi-au pus în portbagajul maşinii mai multe canistre, nişte furtunuri şi au plecat înspre locul vizat, deşi nici unul dintre ei nu avea permis de conducere. Era în jur de ora 2, atunci când tinerii au ajuns pe raza comunei Luncoiu de Jos. La un moment dat, un echipaj de poliţie le-a făcut semn să oprească, dar bărbatului de 26 de ani, nici prin gând nu i-a trecut să asculte de indicaţiile oamenilor legii. Acesta a refuzat să oprească la semnal, drept pentru care poliţiştii l-au urmărit mai bine de un kilometru, după care individul a abandonat autoturismul, fugind pe câmp. „Bărbatul a fost prins la scurt timp, iar oamenii legii au constatat, în urma verificărilor, că nu avea permis de conducere. Agenţii au descoperit în portbagajul autoturismului şase canistre şi un furtun din cauciuc, obiecte despre care hunedoreanul a recunoscut că urmau să fie folosite pentru a fura combustibil din autotrenuri”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. (L. Botici)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

24 de ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

24 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

24 de ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

24 de ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

24 de ore ago