Categories: Actualitate

Hoţul de maşini, nici gând să se oprească

Maximilian Gânju

Individul care furase mai multe autoturisme pentru a-şi vizita iubita, la Orăştie, a comis-o din nou. De această dată a şi făcut praf una dintre maşini, după ce s-a izbit cu ea de un stâlp la Geoagiu.

Tânărul de 20 de ani, din Cugir, are la activ nu mai puţin de nouă autoturisme furate şi este cercetat pentru furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis. Deşi a comis aceeaşi infracţiune imediat după ce a scăpat din mâinile anchetatorilor, tânărul a fost cercetat în continuare sub control judiciar. Acum are şanse mari să fie arestat, după ce poliţiştii au alertat Parchetul şi instanţa de judecată, cu privire la încălcarea condiţiilor măsurii preventive.
Deşi se afla sub control judiciar, individul a furat zilele trecute două autoturisme şi le-a condus fără permis până în Deva şi Geoagiu. ”Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 27/28.01.2018, în jurul orelor 01.30, folosind chei potrivite, tânărul ar fi sustras un autoturism ce aparţine unui bărbat din Cugir, pe care l-ar fi condus până în localitatea Geoagiu, judeţul Hunedoara, unde l-a avariat, intrând cu el într-un stâlp. Ulterior l-a condus până în localitatea Vinerea, unde l-ar fi abandonat şi de unde ar fi sustras un alt autoturism cu care s-ar fi deplasat până în Deva. La întoarcerea din Deva, tânărul a fost depistat de poliţişti, care au constatat că este acelaşi ce mai este cercetat pentru alte 3 furturi de autoturisme, în scop de folosinţă, comise de la începutul anului, din diverse locaţii din Cugir şi care are instituită măsura preventivă a controlului judiciar”, spun anchetatorii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

17 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

17 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

o zi ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago